Sighisoara




Veritas - Excursie Grupul de suport pentru parintii care cresc un copil cu nevoi speciale

7 Octombrie 2015

Saptamana trecută, joi 1 octombrie 2015, 6 persoane care fac parte la Grupul de suport pentru părinții care cresc un copil cu nevoi speciale, împreună cu asistentul social al Fundației Veritas, care a inițiat acest grup de support, au mers în excursie. Destinația a fost Prăpăstiile Zărneștiului, cel mai vizitat loc din Piatra Craiului.

Făcând un popas în Ohaba, lângă Șinca Veche, participanții la excursie au avut ocazia să viziteze moara acționată cu apă care are o vechime de peste 135 de ani și funcționează perfect. Această excursie a fost un prilej de a petrece timpul împreună și pentru a se desprinde de rutina zilnică, care, de multe ori, este apăsătoare.

Veritas este o organizație creștină care încearcă să schimbe în bine viețile oamenilor din Sighișoara prin servicii oferite comunității, prin programe educaționale și prin schimb intercultural.

Bazele Fundației Veritas au fost puse grație activităților de voluntariat ale unor studenți americani, iar acum Veritas a ajuns să fie una dintre cele mai mari organizații non-guvernamentale din Sighișoara, care oferă sprijin social, material, educațional și spiritual pentru peste 300 de beneficiari în fiecare săptămână.

Chiar de la început, Veritas și-a dorit să fie, în mod deliberat, o organizație creștin-ecumenică. Echipa Veritas este compusă din principalele grupuri etnice din Transilvania – români, maghiari, germani, rromi, care aparțin mai multor biserici: Biserica Ortodoxă, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică, Biserica Nazarineanului, Biserica Catolică, Biserica Creștini după Evanghelie, Biserica Adventistă, Biserica Penticostală și Biserica Carismatică. Căutăm să trăim unitatea în diversitate pe care o exprimă Hristos prin ucenicii Săi, la fel cum noi îi servim pe alții în numele Lui.

Fundația Veritas este membru FNOPC, Federația Națională a Organizațiilor Non-profit care apără interesele copiilor și membru al Coaliției Naționale pentru Combaterea Violenței Domestice. Veritas este o organizație acreditată în prestarea serviciilor sociale la nivel județean. De asemenea, fundația este partener cu Compassionate Ministries Center a bisericii Nazarineanului și parte din programul Nazarene Child Sponsorship Program (program de sponsorizare destinat copiilor).



Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences