Academia Sighisoara: Concert inedit de prime auditii sub titulatura Muze sau Zane?

0
573
views

În fiecare an, Academia Sighişoara îşi propune promovarea creaţiei contemporane româneşti şi internaţionale. În acestă ediție, o acţiune aparte pentru compozitorii români, artişti şi bursieri ai Academiei Sighişoara din ultimii ani – Alexandru Murariu, Alexandru Mihalcea, Sonia Vulturar şi Aurelian Băcan – o reprezintă solicitarea unui ciclu de miniaturi camerale inspirate din ciclul Las Musas de Andalucia de Joaquín Turina. Tinerii compozitori vor avea ocazia să îşi „materializeze sonor” creaţiile în cadrul concertului din data de 11 august, în Sala Barocă a Primăriei Sighişoara. Tema acestor creaţii a fost gândită de organizatori sub formă de experiment muzical; sursa de inspiraţie propusă fiind personajele de basm române. Pe lângă ciclul de miniaturi a compozitorului spaniol, în care sunt prezentate muzical cele 9 muze ale mitologiei greceşti: Clío, Euterpe, Talía, Polimnia, Melpómene, Erato, Urania, Terpsícore, Calíope; publicul va lua contact cu lucrările compozitorilor români ce personifică fiinţe fabuloase din mitologia românească: Pasărea măiastră, Păcală, Ielele, Muma pădurii, Vasilisc și Baljini, Zâna.

Vor da viaţă lucrărilor muzicale sopranele Petra Kukkamäki, Anna Weber şi Flaka Goranci, Cvartetul Gernika (Andrea Duca și Marta Hernando Jiménez – vioară, Alicia Salas Ruíz – violă, Joaquín Fernandez – violoncel), clarinetistul Aurelian Băcan, harpista Marie Trottman şi pianistele Mira Gavriş şi Eliza Puchianu.

Academia Sighișoara se desfășoară anual, în perioada 1-14 august, programul cuprinzând cursuri de măiestrie, ateliere interactive și work-shop-uri pentru tineri muzicieni și concerte zilnice cu intrare liberă pentru melomani și publicul larg.

Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Sighișoara și al Consiliului Local Sighișoara. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Sighișoara și nu implică nici o responsabilitate din partea acestuia.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Sponsori şi parteneri: Azomureş, Ambasada Elveţiei în România, Swiss Sponsors’ Fund România, ProHelvetia, Ambasada Spaniei la Bucureşti, Şcoala din Deal şi liceul „Josef Haltrich” Sighişoara, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică Gaudeamus Sighişoara, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Comunicatea Evreilor Târgu Mureş, Şcoala generală „Miron Neagu” Sighişoara, Hotel Sighişoara