RadioSon: A fost aprobat bugetul Sighisoarei pe anul in curs

0
703
views

Proiectele incepute vor fi continuate, cele “grandomane” vor fi reevaluate si au fost bugetate mai multe studii pentru noi proiecte. Proiectul de hotarare privind bugetul pe anul 2017 a fost votat de consilierii PSD, PNL si UDMR iar consilierii UIPS s-au abtinut. La proiectul de hotarare a fost depusa o contestatie. La votul privind admiterea acestei contestatii, consilierii UIPS au preferat sa se abtina de la vot, iar reprezentantii PSD, PNL si UDMR nu au votat pentru admiterea ei. Referitor la proiectul de buget viceprimarul municipiului Toth Tivadar a declarat ca “acesta a fost realizat dupa viziunea primarului si a echipei sale care au venit cu un program pe care doresc sa-l puna in aplicare dar pentru orice lucrare sunt necesare studii, proiecte si autorizari. “

Tot ieri au fost votate si proiectele de buget ale SC Ecoserv Sig si SC ATT.
In ce privesc bugetele acestor societati a obiectat consilierul Ciotlos Ioan sustinand ca proiectele trebuiau discutate in AGA, ele reprezentand atributul AGA. Reprezentantii executivului nu au retras proiectele asa cum a propus consilierul, secretarul municipiului Anca Bizo precizand ca in art 4 din OUG 26/2013 se specifica faptul ca bugetele se aproba prin hotararea Consiliului Local.

Proiectul de buget al Sighisoarei pentru anul in curs cuprinde mai multe lucrari in continuare iar primarul municipiului Ovidiu Malancravean a precizat ca “o investitie inceputa trebuie finalizata, cu conditia de a nu vorbi de o grandomanie”. In acest sens primarul a dat ca exemplu proiectul stadionului municipal sustinand ca valoarea estimata pentru finalizarea lucrarilor la acesta ar consuma bugetul Sighisoarei pentru 2-3 ani. “ Proiectul e foarte frumos dar costurile sunt foarte mari. Am cerut o expertiza, sa efectuam ceea ce e necesar in acest moment “ a precizat primarul facand referire ca prioritati la tribune si teren corespunzator pentru desfasurarea de activitati sportive.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara