RadioSon: Editia de anul acesta a Targului Mestesugarilor a ramas fara finantare cu doua zile inainte de desfasurarea evenimentului

0
1064
views

Aceasta dupa ce si astazi Proiectul de hotărâre privind aprobarea acordării finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități de interes local, pentru proiectele de finanțare depuse în baza Legii nr. 350/2005 nu a intrunit numarul necesar de voturi in sedinta Consiliului Local.

Proiectul s-a mai aflat pe ordinea de zi a unei sedinte extraordinare in 13 iunie dar nici atunci nu a intrunit numarul de voturi. Pentru ca existau proiecte pe care unii consilieri nu doreau sa le voteze, iar altii se abtineau pentru incompatibilitate s-a cerut votarea acestora defalcat. Reprezentantii executivului au precizat ca si in alte localitati din tara aceste proiecte se voteaza ca anexa, in bloc. Cu toate acestea a fost supus la vot un amendament pentru discutarea fiecarui proiect de finantare in parte. Nu a trecut de votul consilierilor nici amendamentul, nici proiectul in sine iar in aceste conditii Targul Mestesugarilor ramane fara suma de bani pe care se baza.

In aceste conditii Petronia Popa, organizator al evenimentului a amplasat in mod simbolic o cutie pentru donatii pentru Targul Mestesugarilor in sala de sedinte a Consiliului Local.
Acum organizatorii cauta solutii pentru ca de maine mestesugarii ar trebui sa ajunga la Sighisoara iar de joi sa inceapa evenimentul.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara