RadioSon: Elevii sighisoreni pot participa cu desene la Concursul de Ziua Politiei

0
1519
views

In seria manifestărilor organizate pentru marcarea Zilei Poliţiei Române – 25 Martie – se înscrie la nivelul judetului nostru şi concursul de desene-felicitări organizat de Poliţia mureşeană, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, pentru a afla cum văd elevii această instituţie.

Elevii de clasele 0-V din judeţul Mureş se pot înscrie în concurs cu desene/felicitări pe această temă, putându-se aborda modalitatea în care copiii percep Poliţia, rolul poliţistului, apropierea copiilor de această instituţie, ori cum ar trebui să fie lumea din jur pentru ca cei mici să se simtă în siguranţă, gânduri pentru Poliţie la ceas aniversar.

Lucrările pot fi trimise ELECTRONIC , prin poştă sau pot fi depuse personal la IPJ Mureş, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, până la data de 22 martie 2017.

Lucrarile trebuie realizată în acuarelă/tempera sau creion, fiecare copil poate participa în concurs cu maxim două (2) desene.
Pentru aprecierea lucrărilor se vor avea în vedere câteva criterii: respectarea temei de concurs, claritatea mesajului şi originalitatea lucrării. Analiza lucrărilor se va desfăşura având în vedere vârsta, respectiv pe 3 secţiuni: cls.0-I, II-III, IV-V.

Premierea câştigătorilor va avea loc în data de 24 martie elevii castigatori urmând să primească produse de papetărie/rechizite, tricouri, puzzle, acestia avand parte şi de o vizită la Poliţie.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara