Cinci spitale muresene sunt somate sa-si plateasca datoriile17 Noiembrie 2003

Cinci spitale muresene, intre care si cel din Sighisoara sunt somate sa-si plateasca datoriile. Altfel, risca sa ramana fara gaz si fara bani pentru salarii.
Distrigaz Nord Mures are de recuperat de la spitalele din Targu-Mures, Reghin, Ludus, Tarnaveni si Sighisoara, peste 12 miliarde de lei.
Termenul limita de plata a restantelor este 15 decembrie, dupa care spitalelor rau platnice li se va intrerupe furnizarea de gaze, afirma directoarea economica din cadrul Distrigaz Nord Mures, Maria Magherasan. Reprezentantii Casei judetene de Asigurari Mures sustin ca spitalele in cauza ar avea banii necesari achitarii datoriilor, dar ca asteapta rectificarea de buget pentru a-si plati restantele la gaze. In cazul in care conducerea spitalelor muresene nu va primi de la buget bani pentru achitarea acestor datorii, sumele restante vor fi platite din fondul bugetului curent, spune directorul economic al Casei Judetene de Asigurari Mures, Anton Rus.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |