Sighisoara




Promovarea egalitatii de sanse intre femei si barbati

23 Iunie 2004

Programul comunitar privind Contributia Romaniei la implementarea Strategiei Uniunii Europene privind egalitatea de gen va fi pus in aplicare, la nivel national, incepand din aceasta luna. Proiectul beneficiaza de sprijinul reprezentantilor europeni.

  Societatea romaneasca este una traditionalista, unde mai exista inca discriminari sexuale, motiv pentru care este necesara implementarea unei strategii privind egalitatea de gen, declara ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei, ELENA DUMITRU. In acest sens in Romania a fost aprobat in 2000 un plan referitor la promovarea egalitatii de sanse pentru toate persoanele, indiferent de gen, urmand sa fie pus in aplicare in acest an.

  ELENA DUMITRU este de parere ca o contributie importanta in aplicarea unui astfel de program il vor avea si noile administratii locale, care vin cu forte proaspete, indiferent de formatiunea politica din care fac parte.

  Ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei, ELENA DUMITRU, sustine ca in 2004 se remarca un avans al implicarii femeilor atat in viata politica, cat si in cea economica.

  Sursa: MixFm Sighisoara