Sighisoara




Luna iunie a adus magazinele din mediul rural in vizorul inspectorilor de la Protectia Consumatorului Mures

01 Iulie 2004

In primele doua saptamani din luna iunie inspectorii OJPC Mures in colaborare cu Comandamentul de Jandarmi Mures au desfasurat 30 de actiuni de control.

  Toate au vizat calitatea produselor si serviciilor oferite consumatorilor in unitati de alimentatie publica din mediul rural cu program de dupa amiaza si seara. Controalele au scos la iveala alimente expuse spre vanzare fara elemente de identificare sau fara a avea afisat la loc vizibil pretul intreg sau pretul pe unitatea de masura (la bauturi alcoolice, produse de panificatie si patiserie). Mai mult unele unitati de la sate functionau fara a avea afisata denumirea firmei sau programul de functionare al magazinelor. Cele mai grave abateri descoperite insa de inspectorii de la Protectia Consumatorului in mediul rural erau cele legate de lipsa unor conditii elementare de igiena in magazine.

  Intre acestea: lipsa instalatiilor de apa calda, bauturi alcoolice si tigari pline de praf si dispuse pe rafturi murdare, pereti murdari afumati, cu tencuiala cazuta si grupuri sanitare neigienizate Controalele efectuate in judetul Mures la unitatile de alimentatie publica din mediul rural s-au soldat cu inchiderea temporara a 17 unitati pe o durata de cel mult 6 luni, pana la remedierea deficientelor privind asigurarea conditiilor igienico - sanitare .

  Valoare amenzilor contraventionale aplicate de inspectorii OJPC Mures in acest caz s-a ridicat la peste 150 milioane de lei.

  Sursa: MixFm Sighisoara