Sighisoara




Pensiile ar putea fi indexate o data pe an, din 2005

20 Iulie 2004

Pensiile ar putea fi indexate doar la inceputul anului si nu trimestrial, a declarat ieri ministrul Muncii, Dan Mircea Popescu, la finalul intrevederii cu reprezentantii mai multor organizatii ale pensionarilor. Potrivit ministrului, pensiile ar putea fi indexate, incepind din 2005, cu procentul de inflatie prognozat de Institutul National de Statistica pentru intreg anul.

  `Efectul ar fi o crestere mai substantiala, la inceput de an, a veniturilor pensionarilor`, este de parere ministrul Muncii, adaugind ca va initia un proiect de act normativ in acest sens. Acesta le-a mai promis pensionarilor ca necazurile lor `vor reprezenta prioritatea absoluta a Ministerului Muncii, de acum si pana la sfarsitul anului`. Uniunea Generala a Pensionarilor din Romania a mai cerut ieri Guvernului ajutoare de caldura mai mari pentru pensionarii cu venituri mici, medicamente compensate cu peste 65 la suta si recalcularea pensiilor pentru toate categoriile de pensionari.

  Sursa: MixFm Sighisoara