Ploaie de `stele cazatoare`10 August 2004

Pe 11 august, romanii vor putea vedea unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale: ploile de stele cazatoare ale Perseidelor. Asa a informat astazi directorul Institutului Astronomic al Academiei Romane, Magda Stavinschi, potrivit Rompres.
In noaptea de 11 spre 12 august, Pamantul traverseaza coada cometei Swift-Tuttle. Se pare ca, in jurul orei 1,00, se va inregistra maximul fenomenului - vor fi cam 100 de `stele cazatoare` pe ora.
Particulele cometare care intra in atmosfera si ard pot fi observate si mai bine, departe de luminile oraselor.
Pentru amatorii de fotografii astrale este o buna ocazie de a imortaliza un spectacol impresionant, folosind un obiectiv cu deschidere mare, indreptat catre Perseu.
Este preferat un film 400 Iso, pentru ca, oricat de luminosi vor fi meteorii, ei trec foarte repede si au doar putin timp ca sa impresioneze pelicula fotografica, a precizat directorul Institutului Astronomic al Academiei Romane
Sursa: TVR
Sursa: MixFm Sighisoara
| |