Sighisoara




Deseurile menajere trebuie depozitate si colectate selectiv

21 Martie 2005

Sighisoara este singura localitate din judet in care se face colectarea selectiva a deseurilor, spun autoritatile locale. Hotararea consiliului Local nr 46 din 2003 obliga insa atat persoanele fizice cat si institutiile sau agentii economici sa incheie contract cu o firma specializata pentru evacuarea deseurilor menajere. Īn acest fel se va sti cu exactitate daca marimea containerului pus la dispozitie de firma corespunde necesitatilor. Municipalitatea vrea sa elimine situatiile in care in jurul containerelor sau a pubelelor zac alte pungi, lazi ori saci cu gunoi. Acestea de multe ori ajung obiecte de distractie pentru cainii comunitari care le imprastie pe trotuare, provocand inclusiv in Cetate o mizerie de nedescris. Primaria trage un serios semnal de alarma cum ca,pe viitor nu vor mai fi ridicate decat pubelele .Persoanele fizice sau juridice care depoziteaza deseurile langa pubele sau in alte locuri nepermise risca amenzi cuprinse intre 1 si 10 milioane de lei. Aceleasi sanctiuni se aplica si pentru cetatenii, institutiile sau firmele care nu respecta reglementarile legale privind colectarea si depozitarea selectiva a deseurilor cu regim special ( hartie, PET, acumulatori, uleiuri, produse petroliere si a celor care prezinta pericol de toxicitate). Special pentru PET- uri exista acele pubele vopsite in galben, instalate inca de anul trecut. La nivelul municipiului Sighisoara sunt 37 de puncte de colectare pentru PET-uri . Reprezentantii firmei locale de salubritate spun, ca pentru mai multa siguranta, saptamanal la rampa de gunoi se efectueaza o a doua o operatiune de selectie a deseurilor menajere.

  Sursa: MixFm Sighisoara