Declaratii de venit pentru anul 200417 Mai 2005

Desi unii dintre contribuabilii care aveau obligatia sa depuna declaratiile de venit global pe 2004 nu s-au prea inghesuit la ghiseele administratiilor finaciare si sunt pasibili acum de amenda, altii care nu aveau aceasta obligatie si-au depus totusi declaratiile special pentru redirectionarea procentului de 1% catre o organizatie neguvernamentala. Cam asa stau lucrurile la aceasta ora la Sighisoara. Oficialii administatiei Finatelor publice din municipiu ne-au declarat ca la inceputul saptamanii viitoare vor fi in masura sa ne ofere si numarul sighisorenilor care au depus declaratii de venit global, dupa prelucrarea acestora. La nivel national, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a centralizat, pana in prezent, 62 la suta din declaratiile de venit aferente anului 2004. Purtatorul de cuvant al Agentiei, Dorin Tiganas a declarat ca probabil la sfarsitul acestei saptamani se va finaliza numararea declaratiilor de venit primite de administratiile fiscale. Luni, 16 mai, a fost ultima zi in care contribuabilii au putut transmite in termenul legal declaratiile de venit. Cei care au depasit acest termen, risca sa plateasca o amenda cuprinsa intre o suta de mii si un milion de lei. In acest an, aproximativ 3 milioane de persoane au trebuit sa-si depuna declaratiile de venit pentru 2004. Numarul lor va scadea de la anul, din cauza introducerii cotei unice de impozitare.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |