Peste 300 de gardieni vor fi cooptati in Directia Judeteana de Paza08 August 2005

Consilierii judeteni au aprobat, saptamana trecuta, prin vot, proiectul de infiintare a Directiei Judetene de Paza Mures, prin reorganizarea Corpului Gardienilor Publici. Aceasta noua directie va lua fiinta pe data de intai octombrie, urmand sa aiba statut de serviciu public in subordinea Consiliului Judetean Mures, avand sediul pe strada Calarasilor din Tirgu Mures. Astfel, peste 300 de gardieni publici isi vor gasi acum un loc in noua structura. Noul serviciu ar urma sa aiba ca obiect de activitate paza unor obiective de interes public sau strategic. Practic, Serviciul de Paza va prelua fostii gardieni care nu au intrat in structurile Politiei Comunitare. Prin reorganizarea Gardienilor Publici si transformarea in Politie Comunitara, aceste 300 de persoane riscau sa ramana fara loc de munca, deoarece dupa data de 30 noiembrie, Serviciul Gardienilor Publici va fi desfintat, potrivit legii. Termenul prevazut initial pentru reorganizarea Corpului Gardienilor Publici, respectiv 1 aprilie 2005, a fost amanat pana la data de 30 noiembrie, interval de timp in care Consiliul Judetean Mures are si obligatia de a prelua patrimoniul Corpului Gardienilor Publici si a-l repartiza serviciului public judetean de paza si autoritatilor publice locale pentru infiintarea Politiei Comunitare. Deocamdata, s-a infiintat Politia Comunitara in structura primariilor din municipiile Tirgu Mures si Tirnaveni, precum si in orasul Singeorgiu de Padure. Consilierii judeteni au aprobat si organigrama, statul de functii si bugetul de venituri si cheltuieli pe acest an pentru Serviciul de Paza. Totodata a fost numit director interimar colonelul Ioan Stan, pana la organizarea unui concurs pentru aceasta functie. Directia Judeteana de Paza Mures este o institutie publica cu personalitate juridica, buget de venituri si cheltuieli propriu, realizat prin autofinantare, pe baza contractelor incheiate cu beneficiarii serviciilor de paza prestate.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |