Sighisoara




AUTORI IDENTIFICATI

18 August 2005

In data de 16.08.05 in jurul orelor 01.30 pe str. Cutezantei in fata magazinului Darina numitul M. Attila a fost deposedat de catre A.N. de un telefon mobil marca „Samsung”. In urma deplasarii la fata locului a unui echipaj de politie si in urma verificarilor efectuate in zona s-a reusit identificarea autorului furtului in persoana numitului P.R. EDMUND, din Tg.Mures, care a fost recunoscut de catre partea vatamata si de catre doi martori. Numitul P.R.Edmund a fost condus la sediul Politiei Municipiului Tg. Mures unde in urma cercetarilor efectuate a fost retinut 24 ore. Fiind prezentat Instantei competente, aceasta a emis mandat de arestat pe timp de 15 zile. În noaptea de 15/16.08.2005 efective de la Birourile de Investigatii Criminale si Ordine Publica - Urbana de la Politia municipiului Reghin, in timpul desfasurarii activitatilor de patrulare, au identificat in jurul orei 05.30, pe str. Tarnavei din mun. Reghin intr-un autoturism marca Dacia 1300, pe numitii: H. STELIAN-ALIN, de 19 ani, cunoscut cu antecedente penale; H. SERGIU- ADRIAN, 19 ani, fara antecedente penale; F. CLAUDIU, de 18 ani, fara antecedente penale si L. CLAUDIU-ADRIAN, de 22 ani, fara antecedente penale, toti din Reghin. În urma controlului efectuat asupra autoturismului s-a constatat ca acesta transporta mai multe bunuri furate cu putin timp in urma de la S.C. JÂRCAN COM S.R.L. Lunca Bradului, valoarea, stabilita ulterior, fiind de cca. 2500 ron. Conducatorul auto, L. CLAUDIU - ADRIAN nu poseda permis de conducere, autoturismul fiindu-i incredintat de catre H. STELIAN - ALIN. La perchezitia efectuata la domiciliul invinuitului H. STELIAN-ALIN, au fost identificate si ridicate mai multe bunuri sustrase in perioada 05.08 - 16.08.2005, din mun. Reghin si din mai multe comune de pe Valea Muresului superior, din unitati comerciale si din auto. Susnumitii sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat, L. CLAUDIU - ADRIAN si pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara a poseda permis de conducere iar H. STELIAN - ALIN si pentru incredintarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de catre o persoana care nu poseda permis de conducere. Fata de invinuitii majori H.Stelian-Alin, H.Sergiu - Adrian si L. Claudiu-Adrian s-a luat masura retinerii iar la data de 17.08.2005, vor fi prezentati Instantei de Judecata, cu propunere de arestare preventiva. Învinuitul minor F. Claudiu, este cercetat in stare de libertate. In cauza, se efectueaza cercetari pentru dovedirea intregii activitati infractionale. In data de 16.08.2005 in jurul orei 14,00 numitul D.CIPRIAN a anuntat ca, in timp ce a intrat intr-un bar de pe strada Armatei sa cumpere tigari, numitul C. SAMOIL zis ,,ZMEU,, de 22 ani din Tirnaveni, a furat scuterul cu pedale parcat in fata barului, caruia i-a provocat mai multe defectiuni la sistemul de frinare si pornire. Scuterul a fost recuperat iar numitului CZINKUS SAMOIL i s-a intocmit dosar penal. In data de 16.08.2005 a fost prins in flagrant numitul M. CRISAN ILIE nascut la 19.07.1954 in Tirnaveni cu acelasi domiciliu str.Grivitei nr.11, fara ocupatie in timp ce sustragea porumb de pe terenul numitului V. NICOLAE. Prejudiciul a fost recuperat iar autorului i s-a intocmit dosar penal pentru furt.

  Sursa: MixFm Sighisoara