Accesul presei la sedintele Consiliului Local Sighisoara restrictionat05 Octombrie 2005

Consilierii sighisoreni au restrictionat accesul presei la sedintele forului legislativ local. Pentru a putea participa la intalnirile de lucru ale acestora, jurnalistii trebuie sa detina o acreditare, ce se obtine de la Primarie pe baza buletinului de identitate. Alesii sighisorenilor au mai hotarat ca presa sa aiba dreptul de a-I fotografia doar de doua ori pe an si atunci doar la inceputul sedintei. O alta propunere, neacceptata insa de majoritatea consilierilor, a fost aceea ca acreditarile pentru jurnalisti sa fie eliberate numai dupa ce acestia prezinta inclusiv cartea de munca, studiile de specialitate , buletinul si alte acte prin care sa-si justifice prezenta la sedinte. Primarul Dorin Danesan a declarat pentru Ziarul de Mures ca toti ziaristii care au depus cerere pentru acreditare vor primi raspuns favorabil, cu conditia ca publicatia sau postul pe care le reprezinta sa nu trimita mai multe persoane, pentru ca sala de sedinte e mica. Reactia negativa a presei fata de aceasta masura, in special a cotidianelor si saptamanalelor judetene- nu s-a lasat asteptata. Jurnalistii au invocat Legea nr 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public. Articolul 19 din aceasta lege stipuleaza la alineatul 2, citam: Autoritatile si institutiile publice nu pot interzice in nici un fel accesul mijloacelor de informare in masa la actiunile publice organizate
de acestea.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |