Alegeri in PNL Sighisoara 18 Noiembrie 2005

Organizatia PNL Sighisoara isi va alege noua conducere pe data de 2 decembrie. Surse oficiale din randul liberalilor ne-au declarat ca lupta pentru sefia partidului se va da intre Adrian Gherca si Tudor Codreanu. Liberalii lasa loc insa si surprizelor, intrucat in orice moment poate aparea un nou candidat .Actualul presedinte interimar al filialei PNL Sighisoara Mircea Purenciu, nu va mai candida pentru acest post. El a declarat ca cedeaza carma partidului celor mai tineri , ca eforturile sale vor fi indreptate cu precadere catre activitatea de consilier local, si ca se va multumi cu un loc de simplu membru in Biroul Permanent municipal al PNL. Alegerile se vor desfãsura pe baza unui concept nou, cel de echipa – altfel spus presedintele ales va avea dreptul sa propuna echipa cu care prefera sa conduca mai departe filiala. Biroul Permanent Municipal al PNL Sighisoara va fi format dintr-un presedinte, trei vicepresedinti, un secretar, un trezorier, cinci membrii si doi supleanti. In noul Birou se vor afla cu certitudine un membru al organizatiei de tineret a PNL si unul de la organizatia de..femei, locuri pentru care s-a negociat inca de anul trecut. Filiala PNL Sighisoara este una dintre cele mai puternice din judet, asa ca lupta pentru conducere se anunta de pe acum interesanta.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |