Noi controverse pe marginea Planului Urbanistic General22 Noiembrie 2005

Perioada de expunere publica a preproiectului PUG a fost prelungita pana la inceputul lunii decembrie. Accesul publicului este permis in fiecare zi a saptamanii. Sau, cel putin asa ar trebui sa fie. Intr-un comunicat primit la redactie, Asociatia Sighisoara Durabila semnaleaza cateva inconveniente legate de expunerea preroiectului PUG-, expunere catalogata de societatea civila drept `semipublica` . Membrii asociatiei spun ca Sala Mica a Primariei este in general incuiata, portarii nu prea sunt informati despre expunerea publica, afirma ca nu stiu unde este cheia de la sala si pun intrebari nepotrivite vizitatorilor, de genul Cine sinteti? sau De ce fotografiati plansele? Vizitatorii sunt pusi astfel in situatia de a-si justifica prezenta la expunerea publica. Mai mult, cei de la Sighisoara Durabila considera chestionarul despre PUG drept superficial si tendentios . Potrivit acestora, cele 12 intrebari sunt formulate astfel incat sa confirme propunerile oficiale, fara a oferi solutii alternative. De curand a avut loc si un incident nedorit dar hilar: preproiectul Planului Urbanistic General pare a fi tinta unor fenomene paranormale. In Sala Mica unde sint afisate plansele preproiectului PUG, s-a scurs apa din tavan care a deteriorat plansele desenate, arhitectul Primariei fiind nevoit sa le inlocuiasca, cu cel de-al doilea set de planse din dotare. De ce acest incidnet este hilar: pentru ca deasupra Salii Mici a Primariei se afla Sala Mare de la etajul 1, insa acolo nu au putut fi descoperite urme de apa. Explicatia…. se mai cauta inca.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |