Sighisoara




Peste 4 500 de accidente rutiere au avut loc in acest an in judetul Mures

25 Noiembrie 2005

4. 533 de accidente rutiere au avut loc in primele 10 luni ale acestui an pe raza judetului Mures. 143 dintre ele au fost accidente grave soldate cu decesul a 52 de persoane si 99 de raniti grav. Aceste date statistice au fost oferite de catre purtatorul de cuvant al IPJ, Mures, Livia Popa, cu ocazia unui raport privind dinamica accidentelor rutiere produse in acest an in judetul nostru. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut se constata faptul ca, in primele 10 luni ale anului 2005, a scazut cu 27 de procente numarul accidentelor soldate cu raniti usor . Situatia se pastreaza si in cazul accidentelor rutiere grave, numarul acestora scazand cu un procent de 2,06% , fata de aceeasi perioada a anului 2004. In ce priveste situatia accidentelor rutiere soldate numai cu avarii se inregistreaza o crestere cu 12,99% . Potrivit statisticilor IPJ Mures, marea majoritate a acidentelor grave s-au produs din vina pietonilor . Ponderea accidentelor de circulatie comise din cauza vitezei excesive sau neadaptarea vitezei la conditiile de carosabil este de 11,18% . Un procent de 10,48% din totalul accidentelor rutiere grave au ca si cauza depasirea neregulamentara, in timp ce 9,79% s-au produs din cauza neatentiei in conducere. Alte cauze care au stat la baza producerii evenimentelor rutiere in acest an au fost : neacordarea de prioritate , oboseala la volan, nesupravegherea minorilor si nerespectarea regulilor de traversare si asigurare la nivelul cailor ferate. Īn ceea ce priveste distributia accidentelor in functie de mediul producerii acestora reiese faptul ca 51 % au avut loc in mediul urban. Pe primul loc in topul oraselor se situeaza Targu-Mures , urmat de Sighisoara . In minicipiul nostru au avut loc numai in acest an 9 accidente grave. Aceeasi statistica oferita de IPJ mai releva faptul ca cele mai multe accidente s-au produs in ziua de vineri a saptamanii. Majoritatea conducatorilor auto implicati in producerea de accidente rutiere grave sunt de sex masculin, cu varste cuprinse intre 23-39 ani.

  Sursa: MixFm Sighisoara