La datorie si in timpul sarbatorilor 04 Ianuarie 2006

Daca pentru majoritatea cetatenilor, sarbatorile reprezinta momentele din an petrecute alaturi de familie, pentru politisti sunt perioade in care trebuie sa se dedice asigurarii linistii comunitatii. Oamenii legii din Sighisoara au fost prezenti in teren si in noaptea de Revelion, pentru ca impreuna sa trecem cu bine in 2006. Din fericire, nu s-au inregistrat evenimente deosebite, spre deosbire de anii trecuti. In perioada dintre Craciun si Anul nou au fost verificate 36 de societati comerciale din municipiu care vindeau produse pe baza de amestecuri pirotehnice . S-au aplicat 3 amenzi in valoare de 3.200 de lei noi: din care doua pentru scandalagii si una pentru nerespectarea regimului materiilor explozive. Patrulele de siguranta publica si echipajele de politie rutiera au fost, de asemenea, la datorie, la fel de vigilente. La regimul circulatiei rutiere s-au dat peste 120 de amenzi, majoritatea vitezomanilor, care depasisera limita legala in interiorul localitatii. Cadou de sarbatori de la Politie( cu ghilimelele de rigoare) au primit si 5 soferi, care, taman intre Craciun de Revelion au ramas fara permis auto: 3 dintre ei pentru conducere sub influenta alcoolului si 2 pentru neacordare de prioritate.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |