Sighisoara




Joi, zi de Consiliu

26 Iunie 2006

Întrunirea de lucru pe luna in curs a Consiliului Local Sighisoara va avea loc joi, 29 iunie de la orele 12,00. Pe Ordinea de zi a sedintei: 13 proiecte de hotarare. Trei dintre acestea au in vedere aprobarea unor Planuri Urbanistice de Detaliu pentru constructia a trei mari unitati : un supermarket « Penny Market » pe strada str. Z.Boiu nr. 20(fost moara Munca), un Hypermarket pe str. M.Viteazul(la Stadion) si un Centru Comercial tot pe M.Viteazul la nr. 94. Consilierii vor trebui sa se pronunte de asemenea asupra intocmirii unui Plan Urbanistic de Detaliu pentru constructia unui Complex de agrement – in Cartierul Tarnava II. Alte proiecte de hotarare vizeaza incadrarea Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta, asocierea Consiliului local Sighisoara cu Consiliul local din Apold in vederea administrarii fondului forestier, concesionari si vanzari de locuinte si terenuri , inclusiv modificarea unor hotarari anterioare. Totodata vor fi supuse spre aprobare legislativului local noi cereri pentru atribuirea de terenuri in folosinta gratuita catre tineri conform prevederilor Legii nr. 15/2003 Ultimul punct al ordinii de zi se refera la aprobarea Actului aditional nr. 2 la Actul Constitutiv al S.C. Compania Aquaserv S.A.

  Sursa: MixFm Sighisoara