Bani pentru absolventii care–si gasesc de lucru 26 Iulie 2006

Tinerii care termină anul acesta şcoala şi se angajază imediat, ar putea primi de la stat un bonus lunar de cateva zeci de lei, in functie de pregătire.
Potrivit unui comunicat al Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca Mures, si absolventii carora li s-a stabilit dreptul la indemnizatie de somaj dar se angajeaza in perioada de acordare a acestui drept , vor beneficia de o suma neimpozabila, egala cu indemnizatia de somaj pe care ar fi primit-o pana la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat.
Suma (cumulata) cuvenita se acorda dupa 12 luni de la data angajarii.
Conform Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, prin absolvent al unei institutii de invatamant se intelege persoana care a obtinut o diploma sau un certificat de studii, in conditiile legii, intr-una din institutiile de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat in conditiile legii.
Concret, sunt beneficiari ai prevederilor Legii 76/2002, persoanele in varsta de minimum 16 ani, care in 60 de zile de la absolvire s-au inscris in evidentele agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca. Angajatorii care incadreaza absolventi si ii mentin in activitate cel putin 3 ani primesc subventii de la 1 la 1,5 salarii de baza minime brute pe economie, timp de 12 luni. Cei care angajeaza absolventi pe durata nedeterminata beneficiaza , pe langa aceste subventii, si de scutirea, pe o perioada de 12 luni, de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj aferenta absolventilor respectivi. In data de 26 septembrie, agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca din toata tara vor organiza o bursa a locurilor de munca pentru absolventi
Sursa: MixFm Sighisoara
| |