Din 2007 ar putea începe construcția a noi locuințe prin ANL9 August 2006

Cel puțin 100 de locuințe ANL ar putea fi construite la Sighișoara începând cu anul următor dacă studiul de fezabilitate pentru acestea va obține toate avizele necesare de la Comisia Tehnico-Economică din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. În ședința extraordinară a Consiliului local Sighișoara de luni, 7 august consilierii au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind însușirea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru “Locuințe pentru tineri în regim de închiriere, Sighișoara – cartier Târnava II – str. Panseluțelor etapa II”. Studiul a trebuit reactualizat la solicitarea Agenției Naționale pentru Locuințe astfel încât valoarea din devizul de execuție să fie raportată la cursul euro-leu din data de 10 ianuarie 2006. De asemenea, din proiect a fost scoasă realizarea adăposturilor pentru protecție civilă, acestea nemaifiind necesare pentru construcțiile cu regimul de înălțime S+P+4E. Prin urmare valoarea totală a investiției pentru construirea a 100 de locuințe se ridică la suma de aproximativ 13.446.000 lei noi (cu TVA inclus), din care 11.848.000 lei sunt asigurați din fonduri ANL. Consiliul local Sighișoara va trebui să suporte diferența pentru executarea lucrărilor tehnico-edilitare (amenjare alei și spații verzi, brașamentele la utilități, iluminat public etc.). Cele 100 de locuințe vor fi grupate în 4 tronsoane de blocuri cu regimul de înălțime P+4E, cu câte 25 de apartemente (15 cu o cameră și 10 cu două camere), pe fiecare nivel fiind aplasate 5 apartamente. Deci din cele 100 de locuințe 60 vor fi garsoniere, iar 40 apartamente cu două camere. Locuințele vor fi prevăzute cu geamuri termopan, placaje cu gresie în holuri și bucătării, mochete și zugrăveli semi-lavabile. Fiecare bloc va avea propria centrală termică.
Reamintim că în prima ședință din 2006 a Consiliului local Sighișoara s-a aprobat HCL nr. 21 din 31 ianuarie 2006 prin care se transmite în folosință gratuită către ANL o suprafață de 15.054 mp de teren în str. Panseluțelor pe durata construcției a 200 de locuințe grupate în 8 tronsoane de blocuri. Cel mai probabil construcția primelor 100 de locuințe ar putea începe anul viitor, după ce studiul de fezabilitate va fi analizat și avizat de către Comisia Tehnico-Economică din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, apoi se va elabora soluția tehnică finală pentru realizarea investiției și caietul de sarcini pentru demararea licitației a cărei dată va fi anunțată în Monitorul Oficial și pe site-ul ANL. Din experiența anilor anteriori rezultă că toate aceste proceduri pot dura între una și două luni, astfel că cel mai devreme se poate vorbi de o licitație pentru alegerea constructorului pe la mijlocul toamnei.
În momentul de față, la Biroul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sighișoara sunt înregistrate peste 500 de cereri pentru locuințe ANL, iar numărul lor este în continuă creștere. Tinerii care au depus cereri la Primărie pentru obținerea unei locuințe pot să-și calculeze singuri șansele de a deveni chiriași la stat, având la dispoziție pe site-ul ANL la adresa http://www.anl.ro/ro/program2_4.php criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în repartizarea locuințelor, precum și punctajul aferent.
Între 2002 și 2004 la Sighișoara s-au construit 204 locuințe ANL, fiind orașul din județ cel mai răsfățat din acest punct de vedere, în vreme ce la Târgu Mureș, de pildă, în aceeași perioadă s-au construit doar 136 de locuințe ANL.
Adrian Diță
Jurnalul Sighisoara Reporter
| |