Reprezentante CJAS si ARR la Sighisoara15 August 2006

Incepand din aceasta luna agentii economici din Sighisoara si comunele invecinate care lunar trebuie sa depuna raportari la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Mures sau trebuie sa-si vizeze licentele de transport la Autoritatea Rutiera Romana nu vor mai trebui sa bata drumul pana la Targu Mures. Adrian Gherca, directorul Oficiului Prefectural Sighisoara a anuntat saptamana trecuta intr-o conferinta de presa ca incepand cu 20 august raportarile catre CJAS Mures vor putea fi depuse la secretariatul Spitalului municipal Sighisoara. `Incepand din aceasta luna raportarile catre CJAS Mures ale agentilor economici din Sighisoara si comunele din zona arondata Oficiului Prefectural, nu se vor mai depune la Targu Mures, ci la Sighisoara, la secretariatul din sediul administrativ al Spitalului municipal. Raportarile impreuna cu cele 2 dischete vor fi depuse intr-un plic inchis pe care se va scrie denumirea si datele de identificare ale societatii, si vor fi trimise la Targu Mures. Plicurile se vor putea depune incepand din data de 20 pana in 25 ale fiecarei luni pentru luna precedenta`, a precizat Adrian Gherca. Acesta a mai aratat ca prin colaborarea pe care a avut-o cu Csiki Szuszana, directoarea CJAS Mures, si cu sprijinul conducerii Spitalului municipal Sighisoara s-a ajuns la o solutie de compromis. `Deocamdata este un sistem de provizorat pana vom reusi sa deblocam posturi pentru a creea unul permanent la Sighisoara. Pana una-alta am fost ajutati de catre conducerea Spitalului municipal Sighisoara in sensul ca ne-a pus la dispozitie un spatiu si o persoana fara sa platim in plus.` In zona Sighisoara sunt 1740 de agenti economici care trebuie sa depuna raportarile lunar catre CJAS, lucru pentru care trebuiau sa se deplaseze la Targu Mures…
Nici agentii economici din domeniul transporturilor sau care detin mijloace de transport nu mai trebuie sa se deplaseze la Targu Mures pentru a obtine sau viza licentele de transport. `Am avut mai multe discutii cu directorul ARR Mures, Alexandru Lupan si am convenit impreuna ca o data pe saptamana un inspector de la Targu Mures sa se deplaseze la Sighisoara pentru a prelua dosarele pentru obtinerea sau vizarea licentelor de transport ale agentilor economici din oras sau comunele arondate Oficiului Prefectural`, a spus Adrian Gherca. `Inspectorul le va duce la Targu Mures si in saptamana urmatoare se va intoarce cu ele vizate. Din nou am beneficiat de ajutorul firmei Cambus care ne-a pus la dispozitie un birou fara sa platim chirie pe el. Deci agentii economici pot depune dosarele pentru obtinerea autorizatiilor si licentelor de transport la SC Cambus SA incepand din data de 16 august in fiecare saptamana pana in ziua de miercuri intre orele 9 si 12.
Alte institutii deconcentrate la Sighisoara
Adrian Gherca a mai declarat ca incepand cu anul acesta si alte institutii deconcentrate vor avea reprezentate la Sighisoara. Intre acestea cel mai curand va fi adus la Sighisoara Inspectoratul Judetean pentru Constructii. `E nevoie de acesta institutie pentru ca lunar pentru obtinerea autorizatiei pentru o lucrare e nevoie la dosar si de acordul Inspectoratului Judetean pentru Constructii`, a precizat directorul Oficiului Prefectural Sighisoara. `Sunt foarte multe dosare care se depun din Sighisoara la acest inspectorat avand in vedere statutul de oras istoric al municipiului nostru. Arhitectii sau constructorii trebuie sa mearga la Targu Mures pentru obtinerea acestui acord. Ca sa evitam aceste drumuri la Targu Mures am avut discutii cu directorul inspectoratului, Viorel Lucaciu si cred ca in cursul acestei luni se va crea si acest serviciu la Sighisoara.`
De asemenea, a promis Adrian Gherca, va fi reprezentata la Sighisoara si Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Auto dar `unele din problemele cu care oamenii se prezinta la acest serviciu nu se pot rezolva la Sighisoara din cauza legislatiei si trebuie mers obligatoriu la Targu Mures, un exemplu fiind numerele provizorii care nu au voie sa iasa din sediu decat catre dealer-ii auto eventual. Pentru moment exista o legislatie si este destul de greu sa fie schimbata, dar in doua luni se va intampla si acest lucru. Pana una-alta la Sighisoara vor fi putea fi preluate documentele pentru obtinerea permiselor auto, preschimbarea lor precum si documentele pentru inmatricularea unui autoturism. In acest moment sunt societati care fac astfel de comisioane pentru cetatenii din Sighisoara, dar tariful perceput de acestea este destul de mare.`
Registrul Auto Roman ar mai trebui sa fie reprezentat la Sighisoara, a mai aratat Adrian Gherca, pentru ca, de pilda, daca iti aduci o masina din strainatate trebuie sa mergi cu ea de 3 ori la RAR la Targu Mures. Insa acesta institutie va ramane sa fie adusa anul viitor pentru ca trebuie achizitionata multa aparatura iar acest lucru trebuie sa fie prins in bugetul institutiei.
In schimb pana la sfarsitul anului vom avea la Sighisoara reprezentat Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului. `Poate agentii economici n-o sa fie foarte incantati de acest lucru pentru ca vor fi mai des controlati`, a considerat directorul Oficiului Prefectural Sighisoara. `Dar pentru majoritatea cetatenilor va fi un lucru bun pentru ca vor avea o protectie mai buna in ce priveste calitatea produselor si serviciilor. Acum nu am rezolvat-o chiar imediat pentru ca OJPC Mures are doar 9 inspectori pentru tot judetul si nu se poate lipsi de nici unul nici macar doua saptamani pe luna si nici nu exista vreun post liber pentru a fi angajat cineva. Va trebui sa merg impreuna cu directoarea OJPC Mures la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor la Bucuresti pentru a vedea in ce conditii se poate creea vreun post nou sau daca nu este vreunul blocat prin tara. Si toate astea numai prin hotarare de guvern…`.
In ce priveste problema sediilor pentru reprezentantele de la Sighisoara a institutiilor deconcentrate, Adrian Gherca a declarat ca in curand se va intalni cu prefectul judetului, Ciprian Dobre si cu directorul Directiei de Sanatate Publica Mures, Silviu Morariu pentru ca serviciile deconcentrate ce vor fi reprezentate la Sighisoara sa primeasca spatii in imobilul unde isi desfasoara activitatea DSP Sighisoara, in fosta Policlinica 2. Aceasta cladire apartine Consiliului local Sighisoara si este administrata de catre Spitalul municipal. Adrian Gherca a aratat ca deja a intreprins demersuri catre ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, pentru ca acest imobil sa fie transferat in administrarea directa a Primariei iar aceasta sa-l inchirieze Prefecturii Mures. Imobilul in care fuctioneaza DSP Sighisoara a fost anul trecut obiectului unui conflict intre primarul Dorin Danesan si directorul DSP Mures, Silviu Morariu ca urmare a intentiei Primariei de a muta acolo SC ATT SA Sighisoara al carei sediu a fost revendicat si castigat de fostul proprietar caruia societatea ii plateste o chirie lunara de 2000 euro.
Adrian Dita
| |