Trupurile neinsufletite ale sighisorenilor decedati in Spania au ajuns in tara1 Noiembrie 2006

O situație delicată și în același timp dramatică s-a rezolvat mai repede decât se credea. Trupurile neînsuflețite ale celor trei sighișoreni decedati in urma unui accident rutier petrecut in Saragoza, Spania au fost aduse aseară în țară . În această după amiază sicriele vor fi depuse în capela de la Catedrala Sfânta Treime, iar vineri de la ora 13 se va oficia slujba de înmormântare la biserica din Cornești. Vă reamintim, trei sighișoreni, între care un soț și soție în vârstă de 32, respectiv 29 de ani au decedat pe 14 noiembrie în Spania, în urma unui accident de circulație . Din spusele rudelor, șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un podeț. Al treilea bărbat mort avea doar 23 de ani. Din nefericire, alți doi sighișoreni au mai fost implicați în același accident, pentru că în mașină se aflau cinci persoane. Unul din pasageri a scăpat cu câteva zgârieturi, însă celălalt (fratele unuia dintre cei decedați) se află și acum într-un spital din Spania, fiind ținut în viață cu ajutorul aparatelor. Sora femeii de 29 de ani a declarat presei că cei trei sighișoreni se aflau în Spania de aproximativ 2 luni , cu viză turistică și aveau asigurare. Costurile pentru aducerea trupurilor acasă au fost suportate în mare parte de către firma de asigurări , din banii acordați ca despăgubiri putând fi plătită Compania de pompe funebre. Și Primăria Sighișoara a acordat un ajutor financiar de aproape 1.000 de euro. Cei doi soți decedați în Spania aveau o fetiță în varsta de 8 ani , tutela acesteia fiind deja acordată bunicilor.
MixFM
| |