Gemurile din Saschiz s-au vandut ca painea calda în Italia (sursa: Evenimentul Zilei) 1 Noiembrie 2006

“Excelente! Squisito! Brava!- sunt exclamatiile pe care le-au auzit cele patru gospodine din Saschiz care si-au expus gemurile de casă la Salono del Gusto din orasul italian Torino. Vizitatoriii care –au gustat din borcane au găsit delicioase dulceața de mere cu scorțișoară, gemul de rabarbăr sau cel de mure sălbatice preparate de saschizence. Familiile din Saschiz au ajuns la Salono del Gusto din Italia grație fundatiei Adept, afiliată mișcării Slow Food. Dacă până acum gospodinele produceau gemuri exclusiv pentru consumul familal , pe viitor trebuie să-și suflece mâinile și să se apuce serios de treabă pentru că gemurile lor, ambalate in borcane din sticla si prezentate in cosuri de nuiele s-au vândut ca pâinea caldă la Salono del Gusto. Mai mult, o firmă de distributie din Los Angeles pentru restaurante americane și franceze s-a arătat foarte interesată de dulcețurile romanesti. Din Italia delegația care-a reprezentat Saschiz-ul a fost contactată de o firma de e-commerce, pentru intermedierea produselor. Nu în ultimul rând, publicația italiană „La Repubblica” a rezervat gemurilor din Saschiz un spatiu generos in paginile editiei de sambata, la rubrica „Lista cu ce trebuie sa cumparam”. Primarul comunei Saschiz Ovidiu Șoaita a preconizat că producția de dulcețuri poate deveni pentru localnici o sursă importantă de venit. Asta, cu ajutorul fundației ADEPT, care a organizat cursuri de igienă alimentară pentzru 20 de gospodine din Saschiz și se ocupă de mai bine de un an de promovarea produselor tradiționale din zonă. Singura temere a autorităților este că localnicii nu vor putea face față comenzilor multe care vor veni.
MixFM
| |