O silaba trista30 Noiembrie 2006
Zilele acestea am auzit un lucru tare nasol despre mine. Acuma, bine, zilnic aflu o grămadă de chestii nasoale despre mine. Multe dintre ele sunt adevărate, altele nu. Însă ceea ce am auzit despre mine zilele astea, hmmm…, nu pot să-mi dau seama dacă o fi adevărat sau nu. Am auzit c-aș fi un fricos… Și asta mai ales când vine vorba să-mi fac meseria asta din care, prin împrejurări mai mult sau mai puțin (ne)fericite, am ajuns să-mi câștig pâinea. Nu m-am gândit niciodată la asta. Nu m-am întrebat niciodată dacă mi-e frică să abordez anumite subiecte. Oare din cauză că frica-mi e atât de omniprezentă încât n-o mai percep ca pe un semntiment trecător, ci ca o pe carapace protectoare în dosul căreia mă ghemuiesc ori de câte ori instinctul îmi spune că aș fi în pericol, real sau închipuit? Nu știu ce sa zic… Cert este că această… cum să-i zic… acuzație, mi-am auzit-o aruncată pe la spate. Încă nimeni n-a venit să-mi spună în față: “Bă, fraiere, ești un fricos ordinar!” Oare de ce? De frică? Păi ce-ar putea să-i facă un fricos altui fricos?
Apoi am stat să mă gândesc nițel de ce ar spune cineva despre mine că aș fi un ziarist cufurit pe mine de frică? Pentru că am “amânat” la nesfârșit să mă ocup de anumite subiecte, mai delicate, de frică să nu supăr pe cineva care ar putea să-mi facă rău? Este foarte posibil. Și recunosc: mi s-au relatat o grămădă de situații care putea deveni subiecte tari de presă, mai ales într-un oraș ca Sighișoara; am un sertar plin cu dosare în care zac o grămadă de documente care mai de care mai… interesante, despre persoane, afaceri mai mult sau mai puțin legale, protocoale politice etc., toate primite de la diverse persoane sub diverse pretexte cu rugămintea să le fac publice. De unele din aceste documente m-am și folosit. De cele mai multe nu… E clar, sunt un fricos! Oare?… Adică, deh, eu aș vrea să le fac publice, dar informațiile conținute acolo trebuie probate cumva, nu? Pentru asta trebuie să duci o muncă intensă de investigații care nu e ușoară. Iar eu… nu sunt ziarist de investigații. Nu mă pricep să fac treaba asta… încă. Și decât s-o fac aiurea mai bine n-o fac deloc. Adică eu cred în documentarea temenică înainte de redactarea oricărui articol, cred în redactarea atentă a articolului pentru că o singură virgulă pusă aiurea poate schimba întregul înțeles al unui articol de 5 apgini… Și cred în toate astea nu pentru că mi-ar fi frică să supăr pe cineva, ci din respect față de subiect și față de cititor. Nu vreau prin asta să mă disculp de acuzația care mi s-a adus, atâta timp cât nici eu nu sunt sigur dacă e adevărată sau nu…
Citeam undeva că în clipa în care scrii ca să mulțumești pe toată lumea nu faci jurnalism, ci doar aparții show-ului mediatic. Pe de altă parte rolul presei nu-i acela de a supăra pe cineva, ci, în sens larg, acela de a spune adevărul. Numai că de cele mai multe ori anumite adevăruri supără…
Adrian Dita
| |
