A baut cu necunoscuti si-a ramas fara vioara!23 Ianuarie 2007

Muzicant…mi s-a furat vioara! Asa ar fi putea sintetizata sesizarea facuta marti Politiei Sighisoara de catre un barbat in jur de 40 de ani din Dumbraveni.
Barbatul le-a povestit oamenilor legii ca ajuns luni seara la Sighisoara, a colindat mai multe baruri rau famate in care si-a facut si cativa prieteni de pahar iar acestia din urma l-ar fi amagit c-o sa-l duca la un chef sa le cante din vioara. Ulterior, tovarasii de betie l-ar fi dus cu un taxi intr-o zona marginasa a orasului, unde l-ar fi agresat si i-ar fi furat vioara. Barbatul a fost condus la Institutul de Medicina legala pentru examinare . Se presupune ca sufera de epilepsie si ca pe fondul consumului de alcool putea sa cada si sa se loveasca , caz in care vanataia de pe fata nu ar fi fost provocata de o lovitura cu pumnul sau palma. Ancheta Politiei e ingreunata si de faptul ca muzicantul amator nu poate oferi date exacte : prin ce baruri a colindat si pe la ce ore. Politia Sighisoara verifica acum daca se confirma variantele avansate de acesta, analizand casetele video inregistrate de camerele de supravghere din barurile pe unde se presupune ca a umblat muzicantul pentru a-i identifica pe barbatii care-l insoteau.
Cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie.
Sursa: MixFm Sighisoara
| |