Sighisoara




Presedintele Ungariei in vizita la Albesti

13 Martie 2007

`Am venit azi, 13 martie la Albesti, la monumentul Petofi, ca sa ne exprimam sentimentul natiunii in fata eroului revolutionar Petofi Multumesc pentru calduroasa primire de aici.` Asa a scris marti presedintele Ungariei Solyom Laszlo in cartea de onoare a Muzeului Petofi din Albesti. În contextul vizitei neoficiale de patru zile in Romania, seful statului ungar s-a aflat in dimineata zilei de 13 martie pentru aproximativ o jumatate de ceas si in localitatea Albesti pentru a depune o coroana de flori la muzeul construit pe locul unde se presupune ca a murit poetul maghiar Petofi Sandor. Aici a fost intampinat de localnici si de elevi de la sectia maghiara a colegiului national Mircea Eliade din Sighisoara. Pe parcursul vizitei a fost insotit de presedinta Consiliului Judetean Mures Lokodi Editha si de presedintele organizatiei UDMR Sighisoara Gall Erno. La inceputul vizitei presedintelui Solyom Laszlo s-a intonat o strofa din imnul Ungariei dupa care acesta a vizitat muzeul Petofi sub `ghidat` de presedintele Asociatiei Culturale Sandor Petofi, Szabo Joszef. Șeful statului ungar a semnat in cartea de onoare, a depus o coroana de flori la monumentul Petofi din curtea muzeului dupa care si-a continuat vizita in localitatile cu populatie majoritar maghiara din judetele Mures, Cluj, Alba si Bihor.

  Sursa: MixFm Sighisoara