Sighisoara




Gospodinele au inceput aprovizionarea pentru Paste

05 Aprilie 2007

Mai sunt doar cateva zile pana la Paste iar gospodinele isi fac deja aprovizionarea cu traditionalul miel. Fermierii si comerciantii s-au pregatit si ei cu oferte pe masura cererii insa pretul kilogramului de carne de miel il depaseste pe cel de anul trecut. Pe de alta parte, pentru ca Pastele se sarbatoresc foarte devreme anul acesta, mieii care vor ajunge pe mesele noastre vor fi si mai mici decat de obicei, pentru ca nu au avut timp sa ia in greutate. Īn Sighisoara , la magazinele din piata agroalimentara carnea de miel se comercializeaza cu preturi de 18 lei kilogramul, respectiv 19 lei daca vreti ce e mai bun- pulpele din spate. Mieii vii adusi in piata au intre 12 si 15 kilograme. Taranii ii vand, la viu cu 7 lei kilogramul, unii- altii cu 8 lei. Azi, cel putin, erau nemultumiti totusi ca vanzarile nu le merg prea bine, unii se gandeau chiar sa renunte sa mai vina zilele urmatoare. Daca va hotarati sa cumparati miel din piata mai trebuie sa stiti ca manopera pentru taiat la masina izoterma va costa inca 10 lei. Īn ce priveste zarzavaturile, comerciantii au mentinut preturile la tarabe. Ceapa verde se vinde cu 1 leu legatura , la fel ridichile de luna, iar cartofii au preturi cuprinse intre 1 si 5 lei kilogramul. Daca e sa facem un calcul aproximativ, cheltuiala medie pe familie pentru masa de Pasti ajunge la circa 100 de lei, fara a mai lua in calcul ouale, cozonacii si cadourile de Iepuras.

  Sursa: MixFm Sighisoara