Despre..... 25 Aprilie 2007
Încep sa scriu dupa ce am sapat. ªi, dupa ce ai inceput sa sapi, descoperi relicve din propria ta viata. Humusul trairilor este inca reavan, dar, dincolo de el, osemintele unei vieti care nici nu a apucat sa se nasca, putrezesc deja...
În jurul tau, tinerii nu mai discuta despre iubire de rusine. Nu se mai poate trai fara telefon nici macar in somn. Stau toti cu telefoanele mobile in maini, folosindu-le ca pe niste GPS-uri care ar trebui sa le arate Calea spre nicaieri. Nu mai indraznesti sa le asculti expresiile pentru ca ele au devenit un altfel de uniforma decat cea pe care eram obligati sa o purtam in perioada comunista. O sumedenie de fete au devenit femei-Barbie. Inocenta este o povara, vulgaritatea extrema si adeseori ridicola, o moda. Sfantul televizor le-a bagat copiilor nostri modelele pe care si noi le ingurgitam la randul nostru. Am sapat si am descoperit ca nu trebuie sa sapi prea mult pentru a descoperi abisul iresponsabilitatii. Este cel mai simplu sa spui “n-avem ce face, vremurile s-au schimbat”. Nu (mai) sunt crestin. Nu ma mandresc cu asta, dar am parasit demult ipocrizia unui crestinism ajuns ori la abandon molatec, ori la fanatism desuet. Nu cred intr-o Cale comuna, “la gramada”, tot asa cum consider ca tot mai mult religia a devenit un altfel de politica lipsita de har. Daca inainte de 1989 era periculos sa spui ca esti crestin, acum este taman invers. În toata “lumea crestina”, tineretul este intr-o debandada de nedescris. În lumea musulmana extrema a ajuns aproape de apogeu ca o contrareactie. Inflatie de modele artificiale i-au dezumanizat pe tineri, parca sunt toti trasi la indigo. Cand un cretinism de genul Tokio Hotel devine o moda si induce isterie, ba mai mult, un model, atunci te intrebi daca nu meritam supraincalzirea globala. Parintii au abandonat lupta educatiei pentru ca s-au abandonat pe ei insisi, profesorii sunt disperati pentru ca parintii au abandonat lupta, iar elevii sunt disperati ca nu sunt lasati sa fie suficient de excesivi. Un cerc vicios din care nu scapa nimeni... Ce se poate spune despre iubire intr-o astfel de lume unde toti am devenit obiecte?! Unde deja totul se cumpara, se evalueaza, se cuantifica? Unde interesele fac din sentimente niste simple tacamuri ruginite... Cine isi asuma responsabilitatile necesare?! Obligatorii!!! Ni se pare normal sa nu ne mai stapanim copii. Sa nu mai vedem ce se intampla cu ei. Am intrat in lupta pentru supravietuire si sacrificam ce este mai pretios. Sufletul. Iubirea.
Cine sunt (i)responsabilii? Acum cateva zile as fi putut sa va ofer ceva concret. Pentru ca, din nefericire, concretul exista, mereu si mereu. Dar am abandonat din motive care le privesc peste umar. Care dor. Care ne fac sa ne fie rusine de istoria noastra recenta. Pe cine lasam sa se ocupe de copii nostri daca noi am abandonat “lupta”?! Este intrebarea care am pus-o si mi-am pus-o in aceste zile. Ce am descoperit mi-a facut o lehamite de nedescris. Pe toti cei pe care i-am intrebat, fie tineri, fie parinti sau profesori, aceleasi raspunsuri. “N-avem ce face, astea-s vremurile!!!”. ªi regrete.... Cine plateste pentru sufletele calcate-n picioare?!!! Cine plateste pentru luarea in deradere a luminii din noi? Cine raspunde pentru mutilarea unei generatii?! Pentru ca, daca noi am fost atatea generatii de sacrificiu, am trecut iata, brusc, la generatiile gata sacrificate. Am intrat legati la ochi intr-un abator informatic unde, unii gustam “surprize, surprize”, iar o sumedenie de fete au devenit experte in avorturi. Ne lamentam la gramada facandu-ne cruce. Ne calcam in picioare confratii cu cruzime pentru a ajunge sa umplem un bidon de plastic cu apa sfintita sub privirile ingaduitoare ale unor popi barbosi, care justifica violenta de sub ochii lor prin “supracredinta”. În toate aceste zile am ascultat incredibilul desi il banuiam. Am zarit iresponsabilitatea care poate avea infatisarea angelica a unei fete candide, daca vreti voi, blonda, cu ochi albastri (sau verzi?, ori era bruneta? Nu conteaza...). Am constatat eschive, complicitati, taceri vinovate, ba chiar agresivitate. Nimeni nu-si asuma nimic!!! Oare de ce?! Daca ajungi sa te abandonezi pe tine, cel de langa tine inceteaza sa existe ca om. În cateva clipe, magia iubirii poate deveni cosmar pentru ca ne temem sa mai privim in noi insine. Este mai simplu sa-l mintim pe cel de langa noi, rezolvand un moment eventual incomod al propriei noastre existente. Murim impacati ca n-am trait... Cati dintre voi ati fost acolo jos, suficient de jos pentru a vedea cat de pretios este un petic de lumina?! Pana nu ajungi in postura sa privesti de pe marginea gropii cum iti este acoperit o parte din suflet, nu realizezi ca viata nu inseamna numai cont in banca, succese, ascensiune sociala. Pentru ca daca iubirea, compasiunea, bunatatea, grija, sensibilitatea au disparut, vina nu este niciodata a celuilalt!!!... Iar plata nu se face decat aici, si acum... În singura viata care ne este data...
Sursa: aleXandru goţa / Jurnalul Sighisorean
| |
