.L..02 Iunie 2007
Libertate. O iluzie din care ne place sa ne inchipuim ca ne infruptam fara a fi vazuti. ªi totusi, cu cat esti mai liber, esti mai vizibil. Libertatea interioara te face totodata vulnerabil. Adeseori, asumarea ei este inacceptabila pentru ca societatea te judeca cu propriile ei norme. Norme care devin legi, legi care sunt scrise si multe altele, nu.
Nu exista povara mai mare decat libertatea constient asumata. Este Calea cea mai incomoda pentru ca este mereu individuala. Nu exista nici retete, nici cutume, nici legi, nici... Exista pur si simplu, ca un soi de aura care te dezbraca de trup. Libertatea este o arta de-a evolua impacat cu sine adeseori gresind fata de ceilalti. De-a rupe din interior toate barierele cu care ai fost educat de minte pentru a-ti ramane fidel tie insuti, adesea impotriva tuturor. În fapt, este mult mai simplu sa te conformezi unei realitati uniformizatoare pentru ca nu trebuie sa faci altceva decat sa imiti.
Eram acum cateva saptamani la o terasa. ªi pe langa cafea, am mai avut ocazia (era sa zic sa ma delectez) sa trag cu urechea la discutia dintre patru eleve chiulind de la ore. As putea spune ca, in afara de vulgaritatea groasa precum noroiul, nu mi-a fost dat sa aud nimic concret. Nimic care sa imi spuna ceva, sa imi trezeasca interesul. Ceea ce insa m-a uimit a fost capacitatea lor de-a se imita una pe alta aproape cameleonic. Fumau la fel, erau imbracate aproximativ la fel, radeau la fel. Banuiesc ca se simteau libere. E misto sa chiulesti, sa stai la o tigara si o cafea si sa debitezi tampenii cu ghiotura. Am aflat astfel cum este sa trezesti un baiat din vecini in miez de noapte pentru a-l chema la “o partida”, cum este sa participi la orgii aiuritoare sau care este reteta mahmurelii... Nu stiu cat din cele descrise erau fabulatii, si nici nu prea conteaza. Traiau o iluzie in grup a libertatii fara limite. Libertatea de-al copia pe celalalt. Libertatea de a nu mai fi tu insuti. De-a te depersonaliza numai pentru a apartine pana la confundare unei comunitati. Este si asta o forma de libertate, nu-i asa?!
Unde incepe si se sfarseste libertatea?! Unde incepe, nu prea conteaza, dar ar trebui sa se sfarseasca acolo unde o incalci pe a celuilalt. Necazul este ca, libertatea nu este ceva concret, topografia ei este virtuala, astfel ca, societatea incearca sa “regleze” incalcarile de “teritoriu”. Numai ca, aici, ne confruntam cu o lege biologica de baza si anume aceea ca, in fundamentul nostru animal, dorim mereu sa ne extindem teritoriul. Stanislav Jeryzy Lec spunea “Nu ne mai putem intoarce in pesteri, suntem prea multi...”. Cu siguranta suntem prea multi, si, cu cat vom fi mai multi, va fi nevoie de tot mai multe reguli sociale care sa previna “abuzul de libertate”... În schimb, tot societatea foloseste mirajul libertatii pentru a ne contrange sa fim liberi, dar numai dupa anumite canoane bine stabilite. Sigur, nu fac aici apologia “haosului” libertatii sau a liberului arbitru. Ci, ma refer la singura forma de libertate, aceea individuala, unica, un fel de amprenta a proprului nostru eu, amprenta pe care multi nu avem curajul sa o descoperim vre-odata.
ªi atunci de ce-am fi liberi?! Cand, este mai simplu sa accepti “regulile jocului”, sa te conformezi cuminte standardelor, sa devii un “numar”, un element cuminte pe care societatea nu-l va respinge tocmai pentru ca il recunoaste ca apartinand-ui. Tentatia exista, ea este manifesta, exemplul de mai sus este dovada. Riscul de a evada intru libertate este enorm, atita timp cat nu stii de care parte a gratiilor te gasesti.
Sursa: aleX gota / Jurnalul Sighisorean
| |
