PE SCURT PE SCURT PE SCURT 06 Iulie 2007

Ziua Drapelului sarbatorita in Sighisoara
Ziua Drapelului National a fost sarbatorita si la Sighisoara. Cu ocazia Zilei Drapelului National, Unitatea Militara-Batalionul de Aparare 75 NBC din municipiu, a organizat o ceremonie militara ce s-a desfasurat la sediul Unitatii Militare de pe Chip. La aceasta ceremonie a participat Primarul municipiului Ioan Dorin Danesan, comandantul Polttiei locale Ioan Traian Cizmas, cel al Politiei Comunitare Bogdan Valeriu, a Unitatii de Pompieri si invitati ai acestora. În cadrul ceremoniei s-a specificat faptul ca “steagul e trecutul, prezentul si viitorul tarii”.
Asociatia Sighisoara Durabila amenintata cu „ instanta”
Primarul municipiului a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca va da in judecata Asociatia “Sighisoara Durabila” daca acestia vor mai aduce ”acuze nefondate„ la adresa executivului. Potrivit acestuia, in urma unor adrese trimise de asociatie diferitelor institutii au avut loc o serie de controale la nivelul municipalitatii dar potrvit primarului nu au fost aplicate sanctiuni, pentru ca citam „ totul era in regula”. Va reamintim ca printre altele Asociatia “Sighisoara Durabila” a contestat modul in care se realizeaza unele sapaturi in municipiu, unele lucrari la unele case monument istoric in Cetate, a contestat licitarea stadionului municipal pentru constructia unui hipermarket dar si intentia de a inlocui piatra de rau din cetate cu piatra cubica ce sa respecte patina medievala. În aceasta ultima problema a pavajului in cetate, primarul municipiului a declarat ca va organiza o dezbatere publica, astfel incat sa se dea posibilitatea sighisorenilor sa isi exprime optiunea.
Promisiuni pentru pensionarii din municipiu
Saptamana trecuta pensionarii sighisoreni au primit raspuns la intrebarile lor. Pensionarii din municipiu s-au intalnit cu edilul sef al orasului dar si cu reprezenati ai Primariei, mai precis a diferitelor servicii din cadrul administratiei publice locale. La intalnirea care s-a desfasurat in sala Festiva a Primariei au participat si reprezenati ai OPC Mures, si ai Casei de Pensii. Aceasta intalnire a fost organizata de catre Sindicatul Pensionarilor din municipiu si Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. În cadrul acestei intalniri, primarul municipiului a promis acordarea mai multor facilitati pentru pensionarii din municipiu si sprijin in rezolvarea problemelor lor. Printre facilitatile pe care edilul sef vrea sa le ofere pensionarilor se numara si acordarea lunara a unui bilet gratuit la cinematograful din oras, astfel incat persoanele de varsta a treia sa aiba posibilitatea ca dupa multi ani sa vizioneze din nou un film la cinematograf.
Sursa: Anca Maria Radu / Jurnalul Sighisorean
| |