Ganduri la inceput de an scolar 23 Septembrie 2007

La fiecare nou inceput de an scolar, fiecare dintre noi, indiferent daca suntem elevi, parinti, bunici sau profesori speram ca acesta sa fie mai bun decat precedentii. Filele intoarse din calendarul ajuns in luna septembrie ne fac sa rememoram primele zile de scoala din viata fiecaruia dintre noi, cu emotiile, sfiala si optimismul pe care cu totii le-am trait an de an in acest anotimp.
Începutul unui nou an scolar, dincolo de momentul festiv si al bucuriei, ca o noua generatie de scolari paseste pentru prima data pragul scolii, ne reaminteste ca a sosit momentul sa urcam inca o treapta spre maturitate, spre cunoastere. Învatatura este mijlocul prin care putem atinge cunoasterea si pentru a realiza acest lucru trebuie depuse eforturi deopotriva de elevi si profesori, dar cu sprijinul parintilor si a intregii societati. Aceste eforturi vor fi incununate de succes datorita noii generatii de tineri, formata si pregatita pentru noile examene ale vietii.
Întreaga perioada de formare si modelare incepe in familie, de unde copiii trebuie sa inteleaga si sa se obisnuiasca cu dimensiunea educatiei, care se consolideaza ulterior in mod organizat in scoala si se continua toata viata in relatiile interumane. Pentru aceste motive, cu totii, de la copil la parinte, de la dascali si educatori si, mai departe la autoritatile de stat cu responsabilitati in acest domeniu avem datoria ca in ciuda greutatilor, care se ivesc de-a lungul timpului sa ne indeplinim misiunea.
Pentru a atinge acest scop, voi, dragi elevi, prin ascultare si receptivitate sa fiti dornici de a invata din stiinta educatorilor vostri ca sa cresteti frumosi si intelepti. În alt plan, dumneavoastra stimati dascali sunteti chemati la munca, o profesie deloc usoara dar frumoasa, purtand responsabilitatea de lumina mintea si de a sensibiliza sufletul tinerilor aflati pe bancile scolii. Nu in ultimul rand parintii acestor elevi trebuie sa fie preocupati nu doar de grijile materiale, care, e adevarat, ne coplesesc de multe ori, ci sa se implice in aceasta munca de educatie intr-o stransa relatie cu scoala.
Fie ca inceputul acestui nou an scolar sa fie o zi de sarbatoare si de incredere ca toti elevii sighisoreni vor gasi in scoala un sprijin, ca noul inceput le va da putere dascalilor sa-si asume responsabilitatea nu doar in planul strict didactic ci si personal, ca asteptarile parintilor copiilor isi vor gasi implinirea in realizarile acestora, in formarea lor ca oameni cinstiti si demni.
Sunt convins ca sunetul clopotelului pentru noul an scolar 2007-2008 va vesti un an cu succese si rezultate foarte bune la invatatura, care vor face ca numele Sighisoarei sa devina cunoscut nu doar ca oras turistic, ci si datorita oamenilor care locuiesc aici si care fac din orasul nostru un oras deosebit.
Tuturor mult succes in noul an scolar!
Ioan Dorin DĂNEȘAN, Primarul municipiului Sighisoara
Sursa: / Jurnalul Sighisorean
| |