Ziarele – cronici ale vremurilor14 Decembrie 2007
Una dintre zicalele mele favorite este aceea că „Ceea ce oamenii invaţă din istorie este că oamenii nu invaţă nimic din istorie.” În sensul că repetă aceleaşi greşeli. Chiar dacă uneori dau impresia că incearcă să le evite, in final ajung la acelaşi rezultat…
Aşa cum aţi văzut, la pagina 5 a inceput din acest număr publicarea unei scurte istorii a presei sighişorene de limbă romană. Autoarea lucrării, referindu-se la efemeritatea publicaţiilor romaneşti in perioada interbelică, spune acolo la un moment dat faptul că „din păcate, majoritatea acestor eforturi publicistice vor eşua rapid, după doar cateva numere apărute, cauza principală a acestor eşecuri fiind de natură financiară.” La fel ca in zilele noastre, şi la acea vreme apariţia şi supravieţuirea unui ziar era o chestiune ce se contabiliza in bani. De unde obţine un ziar bani? Din vanzările ziarului către cititori (mai puţini) şi din publicitate (mai mult, teoretic). Un ziar moare inevitabil cand este lipsit de una din cele două surse de „hrană”. Dacă iniţial are publicitate, dar n-are cititori, intr-un tarziu clienţii lui se vor retrage din această „combinaţie” nerentabilă. Dacă, in schimb, are cititori dar n-are clienţi pentru reclamă, publicaţia va muri de „sub-nutriţie”. Deci intre aceste 2 surse trebuie să existe un echilibru. Cine menţine acest echilibru? Redactorul, gazetarul, ziaristul sau cum vreţi să-i spuneţi. Pentru că prin munca lui trebuie să facă ziarul suficient de atrăgător pentru publicul cititor ca acesta să-l cumpere in număr cat mai mare. Acest lucru va atrage după sine, cel puţin teoretic, mai multă reclamă plătită in paginile unui ziar cu mare priză la public. Că nu totdeauna se intamplă aşa, asta e cu toată altă poveste. Depinde de cine are nevoie mai multă acel ziar: cititorii sau cei cu banii…
Din această ecuaţie cel mai bine ies cititorii pentru că, să zicem, ei au nevoie de ziar, dar nu au neapărat nevoie să vadă prin el reclame, fie ele politice sau comerciale. Apoi, cei cu bani au nevoie de un ziar cu cititori mulţi, dar nu totdeauna şi nu in mod constant.
Toată această ecuaţie, toată această inter-dependenţă afectează la modul cel mai dramatic libertatea presei şi, urmand acest principiu sau această logică, dacă vreţi, rezultă că nu există o libertate reală a presei. Fizic, cel puţin, e imposibil…
Nu ştiu dacă ziarul nostru a reuşit să menţină acel echilibru de care vorbeam mai la deal. Şi dacă a reuşit, nu ştiu cat timp va mai rezista. Cert este că această gazetă născută din dragoste, dacă putem spune aşa, va implini anul viitor 10 ani de activitate neintreruptă, 10 ani in care, ca o oglindă mai mult sau mai puţin şlefuită, s-a constituit intr-o cronică a acestei decade care va rămane peste timp, aşa cum au rămas acele ziare despre care se povesteşte in pagina 5 a gazetei noastre.
Sursa: Adrian Dita / Jurnalul Sighisorean
| |
