Noul Regulament pentru inregistrarea, evidenta si radierea vehiculelor de pe raza municipiului Sighisoara, care nu se supun inmatricularii 07 Februarie 2008

Noul Regulament pentru inregistrarea, evidenta si radierea vehiculelor de pe raza municipiului Sighisoara, care nu se supun inmatricularii, aprobat prin HCL 170/2007, obliga detinatorii de vehicule, persoane fizice si juridice cu domiciliul sau sediul pe raza municipiului Sighisoara, sa le inregistreze inainte de a le pune in circulatie si sa solicite radierea lor din evidenta, potrivit Regulamentului mentionat.
Autoritatea competenta pentru inregistrarea, evidenta si radierea vehiculelor de pe raza municipiului Sighisoara, care nu se supun inmatricularii este Primaria Sighisoara, prin Directia Gospodarie Comunala.
Pentru inregistrarea vehiculelor, eliberarea certificatului sau a unui nou document in locul celui furat, pierdut sau distrus se percep urmatoarele taxe, stabilite prin HCL 170/13.12.2007 :
- pentru inregistrare : vehicule sub 2 t 15 lei
: vehicule peste 2 t 45 lei
- pentru eliberarea certificatului : - 24 lei ;
- pentru eliberarea unui nou document : - 40 lei
REGULAMENT pentru inregistrarea, evidenta si radierea vehiculelor de pe raza municipiului Sighisoara, care nu se supun inmatricularii aprobat prin HCL 170/13.12.2007
Cap. I PRINCIPII GENERALE
Art.1 Prevederile prezentului regulament stabilesc procedura inregistrarii vehiculelor care nu se supun inmatricularii si anume cele prevazute in Anexa nr.1, care face parte integrata din prezentul Regulament, conform prevederilor legale in vigoare, precum si evidenta si radierea acestora.
Art.2 În sensul prezentului Regulament, expresiile si termenii de mai jos au urmatorul inteles:
1. moped - vehiculul cu doua, trei sau patru roti, a carui viteza maxima prin constructie nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scanteie, cu capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere interna, ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala este de cel mult 4 kw.
2. vehicul sistemul mecanic, care se deplaseaza pe drum, cu sau fara mijloace de autopropulsare, utilizat in mod curent, pentru transportul de persoane si/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari.
Art.3 Pentru a circula pe drumurile publice cu exceptia vehiculelor cu tractiune animala care pot circula doar pe raza localitatii Hetiur si a cartierelor: Venchi, Rora, Soromiclea, Angofa si Aurel Vlaicu, precum si a mopedelor care, conform prevederilor art. 9 din ordonanta, pentru a putea fi inregistrate trebuie sa fie omologate de catre RAR -, vehiculele pentru care nu exista obligatia inmatricularii, trebuie sa fie in buna stare de functionare si sa indeplineasca conditiile tehnice minime stabilite in cartea tehnica de exploatare sau in fisa tehnica a vehiculului completata de solicitant pe propria raspundere.
Art.4 Detinatorii de vehicule mentionate la art.1, persoane fizice si juridice cu domiciliul sau sediul pe raza municipiului Sighisoara, sunt obligati sa le inregistreze inainte de a le pune in circulatie si sa solicite radierea lor din evidenta, potrivit prezentului Regulament.
Art.5 Detinatorii de vehicule inregistrate au obligatia sa monteze pe acestea, dupa caz, una sau doua placute cu numarul de inregistrare.
Cap. II. VEHICULE
Sectiunea 1
Înregistrarea mopedelor, masinilor autopropulsate pentru efectuarea de servicii sau lucrari, masinilor agricole sau forestiere, tractoarelor care nu se supun inmatricularii
Art.6 Autoritatea competenta pentru inregistrarea, evidenta si radierea vehiculelor de pe raza municipiului Sighisoara, care nu se supun inmatricularii este Primaria Sighisoara, prin Directia Gospodarie Comunala.
Art.7 Persoana fizica sau juridica care detine vehicule inregistrate in alte localitati si are sau isi stabileste domiciliul sau resedinta pe raza municipiului Sighisoara, este obligata sa le inregistreze la Primaria Sighisoara prin Directia Gospodarie Comunala, in termen de 30 de zile de la data stabilirii domiciliului ori resedintei proprietarului sau imputernicitului acestuia pe raza municipiului Sighisoara .
Art. 8 Pentru inregistrarea vehiculelor si eliberarea certificatelor, proprietarii sau imputernicitii acestora vor prezenta urmatoarele :
a) cererea solicitantului;
b) actul de proprietate al vehiculului, in copie mai putin pentru cele cu tractiune animala;
c) actul de identitate al solicitantului - persoana fizica - sau certificatul de inregistrare eliberat de Registrul Comertului persoana juridica -, in copie mai putin pentru cele cu tractiune animala;
d) dovada platii taxei pentru vehiculele care nu se supun inmatricularii eliberata de catre Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Primariei, in copie mai putin pentru cele cu tractiune animala;
e) cartea de identitate a vehiculului, original si in copie numai pentru mopede;
f) dovada efectuarii inspectiei tehnice periodice numai pentru mopede;
g) asigurarea obligatorie pentru raspundere civila in caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, in copie mai putin pentru cele cu tractiune animala;
h) dovada asigurarii parcarii vehiculului intr-un spatiu adecvat, detinut in conditiile legii, in copie mai putin pentru cele cu tractiune animala;
i) fisa tehnica a vehiculului completata de solicitant pe propria raspundere;
j) dovada platii contravalorii certificatului de inregistrare, in copie;
k) dovada platii contravalorii placutei sau placutelor cu numarul de inregistrare, in copie;
l) permisul de conducere sau adeverinta de absolvire al unui curs de legislatie rutiera, in copie mai putin pentru vehiculele cu tractiune animala;
Primaria Sighisoara, precum si institutiile publice, aflate in subordinea Consiliului Local al municipiului Sighisoara, sunt scutite de la plata taxei de inregistrare pentru vehicule.
A. Pentru operatiunile de inregistrare, se vor percepe urmatoarele taxe:
- pentru inregistrare : pentru vehiculele sub 2t ;
pentru vehiculele peste 2t .
- pentru eliberarea certificatului ;
- pentru eliberarea unui nou document in locul celui furat, pierdut sau distrus.
Cuantumul taxelor se va stabili prin hotarare a Consiliului Local.
B. Proprietarii de vehicule se vor ingriji pentru comanda si montarea numerelor de inregistrare (avand in vedere ca nu exista un STAS, iar dimensiunea suportului de prindere difera de la vehicul la vehicul).
Art.9 Pentru fiecare vehicul inregistrat se elibereaza un certificat de inregistrare, care se inmaneaza personal solicitantului sau imputernicitului acestuia. Suportul este din hartie, cu elemente grafice anticopiere .
Art.10 La inregistrare, vehiculului i se atribuie un numar de inregistrare si, dupa caz, una sau doua placute cu numarul de inregistrare.
Art.11 Placutele pentru numarul de inregistrare se vor confectiona astfel:
a) fondul reflectorizant, de culoare galbena ;
b) inscrisul, cu majuscule, de culoare neagra, astfel:
- Localitatea ;
- Abrevierea judetului ;
- Numarul de inregistrare, format din 3-trei- cifre arabe .
Art.12 În cazul schimbarii oricaror date referitoare la proprietar ori la vehicul, inscrise in certificatul de inregistrare, titularul acestuia este obligat sa solicite autoritatii emitente eliberarea unui nou certificat de inregistrare, in termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit aceasta modificare.
Art.13 Se interzice circulatia pe drumurile publice a vehiculelor neinregistrate ori care nu poarta placuta sau placutele cu numarul de inregistrare .
Persoanele juridice detinatoare de vehicule au urmatoarele obligatii:
a) sa elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care pleaca in cursa;
b) sa instaleze la intrarile si iesirile din garaje si depouri indicatoare de prevenire privind conditiile de circulatie a acestora pe drumurile publice.
NOTĂ: este interzisa circulatia mopedelor pe aleile din parcuri sau gradini publice, pe pietonalele special amenajate si alte locuri desemnate de Primaria Sighisoara : trotuare, cu exceptia cazului cand pe acestea sunt piste special amenajate, etc.
Cap. II. VEHICULE
Sectiunea 2
Înregistrarea vehiculelor cu tractiune animala
Art.14 Înregistrarea vehiculului se face pe baza urmatoarelor documente:
a) cererea solicitantului;
b) actul de identitate : buletin sau carte de identitate;
c) declaratie pe propria raspundere ca solicitantul este proprietarul vehiculului pentru care solicita inregistrarea;
d) dovada platii contravalorii certificatului de inregistrare;
e) dovada platii contravalorii placutelor cu numarul de inregistrare.
CAP.III Radierea din circulatie a vehiculelor care nu se supun inmatricularii
Art.15. Radierea vehiculelor prevazute la art. 1 din evidenta Primariei municipiului Sighisoara se face prin Directia Gospodarie Comunala, la cererea proprietarului sau imputernicitului acestuia, astfel:
a) proprietarul sau imputernicitul acestuia doreste retragerea din circulatie a vehiculului si face dovada depozitarii acestuia intr-un spatiu adecvat, detinut in conditiile legii;
b) proprietarul sau imputernicitul acestuia face dovada dezmembrarii vehiculului de catre un agent economic autorizat potrivit legii;
c) la trecerea vehiculului in proprietatea altei persoane , in conditiile legii;
d) la schimbarea domiciliului, a resedintei sau a sediului proprietarului, pe raza de competenta a altei autoritati decat cea care a efectuat inregistrarea;
e) la scoaterea definitiva din Romania a vehiculului respectiv;
f) in cazul furtului, radierea din circulatie se efectueaza dupa 30 de zile de la data inregistrarii plangerii la autoritatea care a efectuat inregistrarea, la solicitarea proprietarului;
g) cand vehiculul a devenit impropriu din din punct de vedere tehnic;
h) este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenta.
Art.16 Se radiaza din oficiu vehiculul abandonat ori fara stapan, in conditiile prevazute de lege, precum si vehiculul care a apartinut unei persoane juridice desfiintate si pentru care nu s-a achitat impozitul asupra mijloacelor mecanice de transport pe o perioada mai mare de 1 an;
Art.17 Radierea se comunica in termen de 30 de zile Serviciului de Impozite si Taxe din cadrul Primariei Sighisoara si detinatorului de catre Directia Gospodarie Comunala, potrivit legii ;
Art.18 Radierea vehiculelor prevazute la art. 1 se face pe baza urmatoarelor documente:
a) cererea solicitantului si completarea certificatului de radiere;
b) actul de identitate al solicitantului, in cazul persoanelor fizice sau certificatul de inmatriculare al solicitantului, in cazul persoanelor juridice, in original si in copie;
c) actul de proprietate al vehiculului in original si in copie;
d) certificatul de inregistrare, in original ;
e) documente care atesta faptul ca a intervenit una din situatiile mentionate in art.15, lit.a-e;
Art.19 Radierea se face prin retragerea certificatului de inregistrare si a placutei sau placutelor cu numarul de inregistrare.
Cap. IV OBLIGAȚIILE DEȚINĂTORILOR DE VEHICULE
Art.20 (1) Proprietarul de vehicul, persoana fizica si persoana juridica cu domiciliul, sediul sau resedinta pe raza municipiului Sighisoara este obligat:
a) sa declare autoritatii emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de inregistrare, in cel mult 48 de ore de la constatare;
b) sa solicite eliberarea unui nou document in locul celui furat, pierdut sau distrus ;
c) sa depuna imediat, la autoritatea emitenta, originalul certificatului de inregistrare, daca, dupa obtinerea duplicatului, a reintrat in posesia acestuia;
d) vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrari, tractoarele folosite in exploatari agricole si forestiere trebuie sa fie dotate, prin constructie, cu instalatii de iluminare, semnalizare luminoasa si avertizare sonora, omologate, care sa corespunda conditiilor tehnice stabilite de autoritatea competenta.
e) in circulatia pe drumurile publice mopedul trebuie fie echipat cu:
- instalatie de franare eficace;
- sistem de avertizare sonora;
- instalatie de evacuare a gazelor de ardere care sa respecte normele de poluare fonica si de protectie a mediului;
- lumina de culoare alba in fata, respectiv lumina si dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare rosie in spate;
- lumini de culoare galbena pentru semnalizarea schimbarii directiei de mers, in fata si in spate;
- placuta cu numarul de inregistrare, amplasata la partea din spate a mopedului fara a obtura vizibilitatea sistemului de iluminare si semnalizare.
Se interzice montarea la moped a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare decat cele omologate.
f) in circulatia pe drumurile publice vehiculul cu tractiune animala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare alba, in fata, iar in spate, cu doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare rosie, omologate, montate cat mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului;
- doua placute cu numarul de inregistrare care se amplaseaza in locuri unde se asigura permanent vizibilitatea acestora si anume, una pe partea stanga si una in partea din spate a vehiculului;
- atunci cand ploua torential, ninge abundent sau este ceata densa ori in alte conditii meteorologice care reduc vizibilitatea, precum si pe timpul noptii vehiculul cu tractiune animala trebuie sa fie dotat in plus, in partea laterala stanga, cu cel putin o lumina de culoare alba sau galbena, situata mai sus de nivelul rotilor;
- mijloacele de semnalizare precum si dispozitivul care asigura lumina de culoare alba sau galbena trebuie mentinute curate si intacte, iar vizibilitatea lor sa nu fie obturata de elementele constructive ale vehiculului sau de incarcatura transportata;
- conducatorul vehiculului cu tractiune animala trebuie sa aplice pe harnasamentul animalului tragator materiale reflectorizante pentru ca acesta sa fie observat cu usurinta de catre ceilalti participanti la trafic.
Art.21 Circulatia pe raza municipiului Sighisoara a vehiculelor pentru care nu exista obligativitatea inmatricularii se va face in conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
Cap. V. SANCȚIUNI ȘI CONTRAVENȚII
Art.22 Nerespectarea prevederilor prezentului Regulment constituie contraventie si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu amenda de la 100-300 lei pentru:
- nedeclararea la organul emitent a pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de inregistrare, in cel mult 48 de ore de la constatare;
b) cu amenda de la 200-400 lei, pentru nesolicitarea in termen de 30 de zile a eliberarii unui nou certificat de inregistrare, in cazul schimbarii oricaror date la proprietar ori la vehicul;
c) cu amenda de la 300-500 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 13, lit.a-b si NOTA
Art.23 Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se face de catre angajatii imputerniciti ai Directiei Gospodarie Comunala din cadrul Primariei Sighisoara, reprezentanti ai Politiei Comunitare a municipiului Sighisoara , precum si ai Politiei Rutiere.
Cap. VI DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
Art.24 Aplicarea prevederilor prezentului regulament va fi asigurata conform legii prin:
a) Directia Gospodarie Comunala din cadrul Primariei Sighisoara care va primi si solutiona solicitarile referitoare la inregistrarea tuturor categoriilor de vehicule pentru care nu exista obligatia inmatricularii;
b) Directia Gospodarie Comunala din cadrul Primariei Sighisoara care va achizitiona placutele cu numerele de inregistrare, respectand prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achizitie publica;
c) Primaria municipiului Sighisoara, prin Directia Gospodarie Comunala, care va asigura un spatiu de depozitare pentru vehiculele radiate din circulatie si abandonate pe domeniul public, vehiculele cu tractiune animala, depistate circuland pe drumurile publice pe care le este interzis accesul, confiscate de Politia Rutiera, ce se vor valorifica in conditiile legii.
Art.25 Înregistrarea unui vehicul se anuleaza in cazul in care aceasta operatiune s-a facut cu incalcarea normelor legale sau prin mijloace frauduloase.
Art.26 Primaria Sighisoara va asigura rezolvarea cu celeritate si cu titlu gratuit a solicitarilor din partea organelor abilitate prin lege cu privire la identitatea detinatorilor de vehicule inregistrate si cu privire la evidenta lor, respectand prevederile art. 5, al. (2), lit. e) din Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.
Art.27 Pentru aspectele neprecizate de prezentul Regulament sunt aplicabile prevederile Hotararii Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, modificata prin Hotararea de Guvern nr. 56/2007 si a Legii nr. 49/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicarea sanctiunilor se face de Politia Rutiera.
Art.28 Prezentul Regulament a fost aprobat de Consiliul Local prin Hotararea Nr.170/2007, cu avizul consultativ al Directiei regim permise de Conducere si inmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative.
ANEXA 1
· Vehiculele care se supun procedurii inregistrarii sunt urmatoarele:
a) troleibuzele;
b) mopedele;
c) tractoarele, cu exceptia celor care indeplinesc conditiile legale pentru a fi inmatriculate la autoritatea competenta;
d) utilajele tractate interschimbabile agricole sau forestiere;
e) masinile autopropulsate pentru lucrari, cu roti, care pastreaza caracteristicile de baza ale unui tractor, avand cel putin doua axe si o viteza maxima constructiva mai mare sau egala cu 6 km/h si masinile pentru lucrari altele decat cele autopropulsate:
1. autocositoare;
2. autoexcavator (excavator pe autosasiu);
3. autogreder sau autogreper;
4. buldozer pe pneuri;
5. compactor autopropulsant;
6. excavator cu racleti pentru sapat santuri;
7. excavator cu rotor pentru sapat santuri;
8. excavator pe pneuri;
9. buldoexcavator;
10. freza autopropulsata pentru canale sau pentru pamant stabilizat;
11. freza rutiera;
12. incarcator cu o cupa pe pneuri;
13. instalatie autopropulsata de sortare-concasare;
14. macara cu greifer;
15. macara mobila pe pneuri;
16. macara turn autopropulsata;
17. masina autopropulsata pentru oricare dintre urmatoarele:
- lucrari terasamente
- constructia si intretinerea drumurilor
- decopertarea imbracamintii asfaltice la drumuri
- finisarea drumurilor
- forat
- turnarea asfaltului
- inlaturarea zapezii
- masina folosita exclusiv pentru transportarea recoltei de pe camp
18. sasiu autopropulsat cu ferastrau pentru taiat lemne;
19. tractor pe pneuri;
20. troliu autopropulsat;
21. utilaj multifunctional pentru intretinerea drumurilor;
22. masina pentru pompieri pentru derularea furtunurilor de apa;
23. masina pentru macinat si compactat deseuri;
24. masina pentru marcarea drumurilor;
25. masina pentru taiat si compactat deseuri;
f) vehiculele urbane pe sine destinate circulatiei pe drumurile publice,
inclusiv tramvaiele;
g) vehiculele cu tractiune animala;
h) orice alte autovehicule destinate circulatiei pe drumurile publice care nu se supun inmatricularii.
Biroul de presa al Primariei municipiului Sighisoara
Sursa: / Jurnalul Sighisorean
| |