Sighisoara, capitala internationala a bluesului19 Februarie 2008
După un debut incandescent, cea de-a patra ediție a „Sighișoara Blues Festival” a avut sâmbătă noaptea un final apoteotic, într-o sală Mihai Eminescu care gemea de lume iubitoare de blues și care a aplaudat frenetic evoluția celebrilor artiști de peste ocean, Corey Harris și Debbie Davies.
Cea de-a doua seară a adus pe scenă talentatul trio unguresc, Someday Baby care a oferit publicului un blues arhaic îmbunătățit cu elemente actuale. Cu o bună dispoziție molipsitoare, băieții din țara vecină au captivat publicul cu improvizațiile din chitară, baterii, dar mai ales din tubă și chiar din pet-ul de Fanta. „The Tuba-man”, János Mazura mi-a spus că instrumentul la care cântă nu se mai prea folosește în ziua de azi la blues. În ce privește cântatul la sticlă, Mazura mi-a explicat că la începuturile bluesului, foștii sclavi din sudul Statelor Unite nu-și permiteau să-și cumpere instrumente, așa că foloseau ce aveau la îndemână pentru a cânta, inclusiv sticle goale. I-am atras atenția că pe site-ul band-ului lor scrie că poate să cânte la sticla goală de vin Tokai. Mi-a replicat râzând într-o engleză impecabilă că aici n-a găsit vin Tokai și a trebuit să se mulțumească cu pet-ul de Fanta. În plus, astfel contribuie la protecția mediului prin refolosirea eficientă a acestor pet-uri care nu sunt biodegradabile… La fel ca și Corey Harris, și János Mazura a fost fermecat de Sighișoara, aflându-se pentru prima dată aici, nu însă și în România, unde a mai concertat.
După Someday Baby a urmat atracția serii, Sugar Blue într-o formă de zile mari, cu muzicuțele lui fermecate care cântau fericite mângâiate de buzele virtuozului. Un moment emoționant a fost când Sugar Blue a adus prin muzică un tribut victimelor uraganului Katrina care în august 2005 a devastat orașul New Orleans, locul unde s-a născut bluesul. Aproape 2 ceasuri, cu tot cu bis-uri, a cântat Sugar Blue una-într-una, și din muzicuță și din voce, astfel că la final, întrebat fiind dacă nu este obosit, a răspuns în stilu-i caracteristic: „Muzica bună e ca sexul! Nu îți dai seama cât ești de obosit până nu se termină!…”
Ca și în seara precedentă, după concertele de la sala Mihai Eminescu a urmat jam-session-ul din crama Hotelului Sighișoara unde, cât am mai rezistat să rămân, i-am văzut cântând pe Vali Răcilă la chitară și voce și la clape pe marele Raul Kusak.
Apoteoza…
Așa cum arătam mai sus, în ultima seară a festivalului sala a fost arhiplină astfel că mulți spectatori au urmărit recitalurile în picioare, pe culoar încurcând planurile fotografilor de a scoate cele mai bune poze. Dar până la urmă nu asta contează, ci faptul că publicul a avut ce vedea și auzi. Corey Harris, foarte emoționat, a cântat un blues curat, de la mama blues-ului din America, și chiar de la bunii și străbunii lui din Africa, spectatorii ascultându-l fascinat. Iar prin recitalul său, Debbie Davies a demonstrat fără putință de tăgadă că merită pe deplin că în acest an să câștige premiul pentru Cea Mai Bună Artistă Blues Contemporană.
Bluesul aduce oamenii aproape unii de alții, mi-au spus mai toți cei pe care i-am întrebat de ce le place bluesul așa de mult. Și acest lucru l-am simțit și eu pentru că la acest festival am putut sta la aceeași masă cu artiști celebrii, chiar să beau o bere împreună cu ei pentru că sunt acel rar gen de artiști fără fițe și fără ifose de vedetă…
Adrian Diță
Galerie foto
| |
