Sighisoara




Functionarii din administratia locala in greva japoneza

29 Februarie 2008

Sindicaliștii din administrația locală a municipiului Sighișoara s-au aflat  luni în grevă japoneză. Funcționariii publici și personalul contractual din Primărie i instiuțiile de cultură care fac parte din sindicatul local al administrației publice au lucrat  luni  normal doar că au purtat o banderolă albă în semn de protest. Revendicările sindicaliștilor din administrația publică  se referă la majorarea salarială și eliminarea restricțiilor legale privind interzicerea funcționarilor de a obține venituri din alte activități decât învățământ. Protestul va continua joi cu grevă de avertisment, când funcționarii vor întrerupe munca timp de două ore.



Sursa: Anca Maria Radu / Jurnalul Sighisorean