Ziua Apararii Civile 29 Februarie 2008

În România, ziua de 28 februarie a fost declarată „Ziua Apărării Civile”. Apărarea civilă a fost organizată pe teritoriul țării noastre în anul 1933, cunoscând de-a lungul timpului mai multe etape de reorganizare. În prezent, Apărarea Civilă reprezintă un ansamblu de forțe și mijloace, măsuri și activități organizate de Consiliile Locale, pentru pregătirea populației, în vederea reducerii efectelor catastrofelor cauzate de războaie, atacuri teroriste, inundații sau alte accidente umane sau naturale. Cu ocazia „Zilei Apărării Civile” la nivel central și județean se vor desfășura diverse manifestări pentru marcarea acestui moment. La Sighișoara, acest moment se va marca marți, 04 martie 2008, ora 10.00, în Sala Festivă a Primăriei, când Primarul municipiului va înmâna diplome aniversare, în semn de recunoaștere a colaborării dintre unitățile economice, instituțiile, școlile și mass-media din Sighișoara cu Serviciul Protecția Civilă din cadrul Primăriei Municipiului. Vă invităm să participați la acest eveniment festiv. PRIMAR, Ioan-Dorin DĂNEȘAN
Sursa: / Jurnalul Sighisorean
| |