Poesis la Rex13 Mai 2008

Așa cum am anunțat prin postarea afișului pe site-ul nostru, în seara zile de 10 mai s-a produs la restaurantul Rex, trupa Poesis. N-a fost înghesuială mare, dar totuși sala a fost plină. O sală plină cu iubitori ai folkului, dar și cu invitați ai celor cunoscători, pentru care cei care i-au invitat ar fi dorit să trezească interes pentru acest gen muzical.
A fost plăcut și interesant să-i avem în mijlocul nostru, într-un cadru oarecum familial, pe Marius Bațu și Eugen Baboi.
Așa cum am spus, ei au venit, au cîntat, au plecat. Vreau să spun că aproape toți cei de față se așteptau la o prestație mai vioaie a celor doi, mai ales ținînd cont că evenimentul s-a taxat cu un fel de bilet de „intrare”(chiar dacă s-a plătit la ieșire). Am ascutat cîteva din cîntecele care au consacrat grupul Poesis, dar și cîte ceva din noul album „Babilon”. Așadar, s-au cîtat cîteva cîntece, nu multe...
Sperăm ca celor doi să le treacă oboseala, iar la o următoare eventuală vizită la Sighișoara, să aibă o doză mai redusă de lehamite, astfel încît publicului iubitor de gen să-i cadă bine minutele petrecute în folk și să nu mai aibă neplăcuta ocazie să regrete banii dați.
Ne-ar fi plăcut să producem o cronică de spectacol mai amplă, dar uneori e mai bine să fii scurt cînd nu prea ai ce spune.
Cu bucurie îi anunțăm pe cei interesați că a cîntat și Teodora Iacob, concitadina noastră, care va fi prezentă și la TVR cu o rundă de folk, ca parte într-un concurs televizat. Vă vom ține la curent cu momentul difuzării. Cătălin Ursu
| |