Sighisoara




Sighisoara mon amour

18 Iunie 2008

S-a discutat la alegerile din acest an, mai mult ca altădată,  că nu va fi o bătălie între partide sau candidați, ci între proiecte. Această introducere v-ar putea duce cu gândul că voi discuta despre alegeri. Nicidecum, voi discuta însă despre proiecte, cum apar ele și pentru ce dispar, indiferent în ce zonă a societății românești ar fi trebuit să ajute.

De bună seamă că nu voi discuta despre proiectele candidaților la primărie sau consilii județene, care sunt de fapt liste interminabile de promisiuni. Mai mult sunt dispus să le acord credit și sunt convins că tot ce e scris pe foile vârâte în cutiile poștale reprezintă necesitățile reale ale orașelor și comunelor. Vor fi ele realizabile? La nivelul țării cred că ar putea fi necesare mii de miliarde de euro. Există acești bani? Vacs albina!... Așadar, promisiunile electorale sau hai să le spunem proiectele electorale, n-au nicio șansă să fie rezolvate într-o legislatură de patru ani. Ba, nici în mai multe! Dar mai sunt și alte proiecte, cum ar fi cele culturale, depuse la diferite instituții care sunt abilitate să acorde finanțări nerambursabile. Pentru început te uiți pe site-ul instituției să vezi ce  proiecte finanțează. Apoi întocmești proiectul conform ghidului pe care tot instituția ți-l oferă gratuit. Îl trimiți până la termenul limită și apoi aștepți rezultatul adică punctajul cu care te blagoslovește comisia de evaluare. Dacă ai șansa să fie acceptat mai trebuie să completezi proiectul cu alte acte și să-l depui neapărat până la alt termen.

În sfârșit totul e rezolvat și poți să te apuci de treabă. Doar că mai există un impediment. Tu ai cerut o sumă, gândită la necesitățile proiectului, dar primești una mult mai mică, uneori atât de mică încât îți pune în pericol realizarea lui. Există, îmi închipui, o mulțime de funcționari de diferite ranguri care fac parte din diferite comisii, nu numai în cultură, care printr-un condei, cum se  spune, schimbă traiectorii, poate destine culturale, sociale sau economice. Până la urmă faci pe dracu-n patru și proiectul se desfășoară, cu speranța că anul viitor Majestatea Sa, Instituția, va fi mai generoasă. Cel mai probabil, scenariul se va repeta tot așa an de an. Ar fi o justificare a acestor fapte  anume, că peste tot banii sunt atâția cât sunt și astfel ajungem la punctul de pornire a acestor rînduri. Suntem încă prea săraci ca să ne realizăm visele.<br><br>Adrian Ivanițchi





Sursa: / www.punctul.ro