În comuna Vânători a fost nevoie de un tur doi de scrutin pentru alegerea primarului. După 12 ani în care Adrian Lăpădat a fost primarul comunei Vînători, locul său a fost luat de Ioan Toșa, fost consilier județean.Reprezentantul PD-L, ce a obținut în primul tur de scrutin 38,27 % din totalul voturilor valabil exprimate, și Adrian Lăpădat de la Partidul Conservator (PC), care a obținut în primul tur de scrutin 31,31% s-au înfruntat încă odată. A câștigat Ioan Toșa de data aceasta detașat, obținând un procentaj de 60,77%.
Dacă turul unu nu a fost scutit de nereguli, fapt constatat și urmat de cercetarea de către Poliție a unor sesizări în două situații de pe raza comunei, una la Șoard și alta chiar la secția din Vînători, turul doi a fost ceva mai liniștit.
Noul CL
De curând s-a constituit noul Consiliu Local al comunei Vînători, format din 13 consilieri, reprezentanți ai șapte formațiuni politice. Partidul Democrat-Liberal ocupă în noua legislatură 4 locuri de consilier, Partidul Conservator are trei consilieri locali printre care se numără și fostul primar, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) - doi reprezentanți, iar Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Noua Generație – Creștin Democrat (PNG-CD), Partidul Național Liberal (PNL) și Partida Rromilor „ProEuropa" - câte unul.
Noul primar al comunei Vînători, reprezentantul PD-L Ioan Toșa, consideră că acumularea efectelor negative ale unei administrații dezastruoase în ultimii 12 ani face foarte dificilă stabilirea unor priorități. Comuna cuprinde cinci localități: Vînători, Mureni Archita, Șoard și Feleac fiecare cu probleme specifice. „Aproape toate problemele, toate domeniile vieții economico-sociale și politice trebuie abordate imediat și simultan, fiind necesare acțiuni pe un front larg și cu maximă intensitate". Principalele probleme pe care Ioan Toșa își propune să le rezolve cât mai curând posibil sunt problemele de infrastructură, drumuri, rețele de apă și canalizare și clarificarea situației terenurilor agricole și a pădurilor.
Sursa: Dan Todea / www.punctul.ro