Bustul lui Ilarie Chendi va ajunge in parcul cu acelasi nume24 Iulie 2008

Bustul lui Ilarie Chendi aflat multă vreme în “parcul eroilor” din strada Andrei Șaguna, se află momentan depozitat la magazia de la serele primăriei, urmând a fi reamplasat în altă locație. În anul 2000 în cadrul ședinței Consiliului Local Sighișoara a fost adoptată Hotărârea nr.60 din data de 20 iulie, prin care, la articolul 1, se hotărăște reamplasarea bustului în parcul din capătul străzii Ilarie Chendi, dorindu-se prin aceasta să i se confere acestei străzi o mai mare prestanță. Pentru părculețul unde urmează să fie reamplasat bustul a fost conceput un proiect de reamenajare, care s-a realizat în proporție de 70%. Bustul lui Ilarie Chendi a fost realizat de către marele sculptor Ion Vlasiu în anul 1937, din inițiativa Asociatiei Culturale „Astra” din Sighișoara și a fost dezvelit în data de 1 decembrie 1938 cu ocazia aniversării a două decenii de la Marea Unire.
Sursa: Anca Maria Radu / Jurnalul Sighisorean
| |