Festivalului "Sighisoara Medievala 2008" s-a incheiat30 Iulie 2008
Cea de-a 16-a ediție a Festivalului « Sighișoara Medievală », care s-a desfășurat în perioada 25-27 iulie 2008, organizat de Municipiul Sighișoara, s-a încheiat cu succes. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul sponsorului oficial: Vodafone, a sponsorului principal JCR Christof Consulting, a sponsorilor: Coca-Cola, Raiffeisen Bank, Rompetrol, Banca Românească și Hochland, de asemenea cu sprijinul financiar al altor societăți comerciale din Sighișoara. Producător asociat al evenimentului a fost TVR 2, iar partenerii media ai evenimentului au fost Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio SON, Sighișoara TV, „24 Ore Mureșene”, „Cuvântul Liber”, „Jurnalul Sighișoara Reporter”, „Punctul”, „Zi de Zi”, „Ziarul de Mureș”, „Zile și Nopți”, www.sighisoara-transilvania.ro, www.turist-in-romania.ro. La ediția din acest din totalul de bilete tipărite, 35.000, au fost vândute 33.500, din care în prima seară 5.700, în a doua seară 14.800, iar duminică seara 13.000 de bilete. Un număr record de vizitatori în aceste zile a fost înregistrat la Muzeul de Istorie, Camera de Torură și Muzeul de Arme, și anume 10.873 de persoane. Numărul cel mai mare de vizitatori a fost la Muzeul din Turnul cu Ceas, 6.300 de vizitatori. Muzeul de Arme a fost vizitat de 1.380 de persoane, alte 1.345 de persoane trecând în acest week-end pragul Camerei de tortură. Peste 1.800 de turiști au cumpărat biletul unic pentru vizitarea celor trei obiective. Au fost eliberate în această perioadă un număr de 134 autorizații de comercializare a diferitelor produse, cu 23 de autorizații mai mult decât la ediția de anul trecut. Au fost eliberate 38 de autorizații pentru alimentație publică, 77 pentru produse de artizanat și un număr de 19 pentru alte produse. Din activitatea de autorizare a comercianților s-a încasat suma de 5.010 lei. Intervenția promptă a organelor de ordine angajate în toate zonele de desfășurare a programului, au făcut ca festivalul să aibă parte de climatul necesar privind siguranța și sănătatea publică. Municipiului Sighișoara a colaborat în acest sens foarte bine cu echipele Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș, a Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I.” Târgu Mureș, cu Poliția municipiului Sighișoara, cu Serviciul Public Poliția Comunitară, cu Spitalul Municipal, cu Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență “Horia”, Detașamentul de Pompieri Sighișoara, SMURD Sighișoara și Crucea Roșie. Concluzia unanimă a acestor instituții a fost că ediția de anul acesta a festivalului a fost cu mult mai liniștită comparativ cu alte ediții. Extragerea pentru Tombola Festivalului organizată pe baza biletelor de acces în Cetate s-a desfășurat duminică, 27 iulie 2008, fiind acordate 3 premii oferite de Vodafone și Eurolines. Premiul 1. – un telefon oferit de Vodafone, în valoare de 250 Euro Premiul 2. – o călătorie cu autocarul dus-întors, oferită de Eurolines, într-o țară din Uniunea Europeană, în valoare de 190 Euro Premiul 3. – un telefon oferit de Vodafone, în valoare de 150 Euro Câștigătorii tombolei sunt: premiul III., doamna Cornea Rodica din Brașov, premiul II. domnul Gligor Ioan din Mediaș, iar premiul I. doamna Nagy Izabela din Târgu Mureș, care a fost prezentă să-și ridice premiul. Cu ediția 2008 Festivalul « Sighișoara Medievală » se va transforam într-un Carnaval Medieval. Anul acesta s-a făcut un pas în direcția aceasta, prin organizarea Nopții Măștilor de Carnaval, urmând ca la edițiile următoare vizitatorii să participe la un Carnaval Medieval de trei zile.
Mulțumim celorlalți sponsori, care au sprijinit financiar Sighișoara Medievală 2008 S.C. HOCHLAND ROMANIA.S.R.L. S.C. ITG AUTOMOTIVE SAFETY RO S.R.L. S.C. LUXTEN LGHTING CO SA S.C. PROPER PRO CONSULT S.R.L. S.C. FANEX PREST S.R.L. S.C. CONSIG SA S.C. AUTO PRESS SIGHISOARA S.R.L. S.C. ATLASSIB S.R.L. S.C. COMSTAR IMEX S.R.L. S.C. REWE ROMANIA S.R.L. S.C. PERIN S.R.L. S.C. PALATKA S.R.L. S.C. COMPETO S.R.L. S.C. COSTACOS EXCHANGE S.R.L. S.C. INCOGNITO S.R.L. S.C. ALCORA PROD S.R.L. S.C. BUBU CRYS S.R.L. S.C. PERFEKT S.R.L. S.C. JEANS PLANET S.R.L. S.C. VIONELA S.R.L. S.C. ADOXI S.R.L. S.C. LUCMARIMEX S.R.L. S.C. SAN MARCO S.R.L. S.C. ARTFIL S.A. S.C. SAD S.R.L. S.C. CESIRO S.A. S.C. EURANIS S.R.L. S.C. TACOM DOREL S.R.L. S.C. ANDALORIN S.R.L. S.C. RANIHO SERV COM S.R.L. S.C. TERMOGLAS S.R.L. S.C. COMPUTEKHNO S.R.L. S.C. CAROLTEX S.R.L. S.C. MEDALION S.R.L. S.C. PAULACT SA S.C. NICOLE S.R.L. S.C. HORACE COM S.R.L. S.C. ADIMEX S.R.L. S.C. RED SUN S.R.L. S.C. MEGASALT S.R.L. RAIFFEISEN BANK S.C. ROMPETROL DOWNSTREAM S.R.L. BANCA ROMANEASCA PIRAEUS BANK S.C. SICERAM S.A. S.C. TOURING EUROPABUS ROM. P.F. FLOREA Mulțumim pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a Festivalului “Sighișoara Medievală” 2008 Ioan Dorin DĂNEȘAN Primarul municipiului Sighișoara
| |