Saptamana Mobilitatii Europene Aer curat pentru toti va fi marcata si la Sighisoara20080917

Săptămâna Mobilității este un eveniment inițiat de Comisia Europeană în anul 2002, pentru promovarea mijloacelor de transport durabil în orașe. În anul 1998 a fost demarată în Franța inițiativa "În orașe fără mașini". Peste 2000 de orașe europene și peste 100 de milioane de cetățeni s-au alăturat acestei inițiative, ceea ce a făcut ca mișcarea să se transforme în "Săptămâna Mobilității Europene", săptămână ce va culmina cu "Ziua fără mașini", pe data de 22 septembrie.
Începând cu anul 2002 Municipiul Sighișoara s-a alăturat inițiativei orașelor europene, promovând la nivel de municipiu acțiunea „Ziua fără mașini” în data de 22 septembrie. Și în anul 2008 această acțiune va fi promovată în rândul cetățenilor sighișoreni, obiectivul fiind acela de a atrage atenția asupra problemelor cauzate de intensificarea traficului urban, poluarea fonică și atmosferică, precum și asupra nevoii fiecăruia de a contribui la menținerea unui mediu curat și sănătos.
În Europa de astăzi, întrebuințarea combustibililor fosili împreună cu creșterea dramatică a traficului au dus la poluarea aerului în orașe, cauzând serioase probleme de sănătate locuitorilor. Tema principală a Săptamânii Mobilității este, în acest an, “Aer curat pentru toți”, fapt ce a determinat autoritățile locale să demareze, pentru Ziua fără mașini, o serie de acțiuni menite să conștientizeze populația de importanța pe care mediul înconjurător o deține în viața de zi cu zi. Programul acțiunii, care se va desfășura în data de 22 septembrie, conține o campanie de informare prin mijloacele mass-media a locuitorilor Sighișoarei, interzicerea accesului auto în Cetatea Medievală, între orele 10.00 și 18.00 și promovarea folosirii transportului în comun, sighișorenii având în această zi posibilitatea de a circula gratuit cu mijlocele de transport în comun.
Pentru reușita acestei acțiuni apelez la conștiința civică a fiecărui sighișorean care dorește să se implice personal în această acțiune, lăsând măcar pentru ziua de 22 septembrie autoturismul personal în garaj și folosind ca alternativă transportul în comun, bicicleta sau mersul pe jos.
Vă mulțumesc,
Ioan Dorin Dăneșan
Primarul municipiului Sighișoara
| |