Sighisoara




RAR la Sighisoara

25 Noiembire 2008

Sighișoara este primul oraș din țară care nu e reședința de județ în care funcționează începând din această săptămână un punct de lucru a Registrului Auto Român, a susținut Ciprian Dobre, vice-președintele Consiliului Județean Mureș. Declarația a fost făcută în cadrul ceremoniei de inaugurare a punctului de lucru Sighișoara al RAR, ceremonie ce a avut loc miercuri, 20 noiembrie. Reprezentanța RAR de la Sighișoara are pentru început trei angajați, din care doi ingineri și o operatoare, alți doi ingineri pregătindu-se la Târgu-Mureș pentru a ocupa posturi la punctul de lucru de la Sighișoara. Aceasta are sediul pe strada Baraților în incinta S.C. Cambus S.A. unde există dotarea necesară, agenția județeană RAR venind cu foarte puțină aparatura în plus, doar pentru a completa ce exista deja acolo. Capacitatea punctului de lucru RAR de la Sighisoara este de 30 – 40 de autovehicule pe zi fiind proiectat pentru toate tipurile de vehicule și gândit pentru a deservi nu numai localitatea Sighișoara, ci și zonele adiacente, până la Bălăușeri, Cristurul-Secuiesc sau Mediaș. La acest punct de lucru al RAR de la Sighișoara se fac toate tipurile de operațiuni care se execută și la Târgu-Mureș urmând ca peste maximum două luni să existe posibilitatea și efectuării de omologări auto aici. Săptămânal punctul de lucru RAR Sighișoara înregistrează peste 100 de programări.

        Acest punct de lucru al RAR a fost deschis în ideea ca cetățenii din zona Sighișoara să nu mai fie nevoiți să facă drumuri la Târgu-Mureș, Registrul Auto Român fiind un serviciu foarte solicitat în ultima perioadă din cauza creșterii numărului de autovehicule second-hand în urma reducerii taxei de poluare. Demersurile pentru aducerea RAR la Sighișoara au fost începute în urmă cu doi ani și jumătate, când Adrian Gherca a fost instalat în functia de Director al Oficiului Prefectural Sighișoara. „Reprezentanța RAR de la Sighișoara este o promisiune pe care noi am transformat-o în angajment, într-o obligație pe care o aveam de îndeplinit…”, a mai spus Ciprian Dobre. „Prin deschiderea acestui punct de lucru al RAR-ului punem la dispozitia sighișorenilor și a locuitorilor din comunele învecinate serviciile pe care le-ar fi putut avea numai dacă se deplasau la Târgu-Mureș. Astfel sighișorenii și cei din comunele învecinate sunt scutiți de două-trei săptamâni de așteptare și de un drum dus-întors de peste 120 de kilometri pâna la Târgu-Mures și înapoi. Sighișoara a fost primul oraș care a beneficiat și de un punct de lucru al serviciului de înmatriculări și de un punct de lucru al serviciului de pașapoarte. Acestea se datorează insistenței directorului Oficiului Prefectural Sighișoara, Adrian Gherca, și cred că se mai pot face de asemenea multe lucruri”, a încheiat Ciprian Dobre. Adrian Gherca a ținut să le mulțumească pentru sprijin lui Ciprian Dobre care a susținut deschiderea RAR la Sighișoara cât timp a fost prefect, și lui Dan Bândea care a luptat pentru deschiderea acestui punct la Sighișoara cât timp a fost director al agenției RAR Mureș, iar acum, în calitate de manager al SC Cambus SA, a pus la dispoziție spațiul pentru funcționarea punctului de lucru RAR la Sighișoara.

 

                                                                                                                                        Adrian Ditã