Sighisoara




Relatiile externe ale municipiului Sighisoara

25 Februarie 2009

Sighișoara a obținut de-a lungul timpului datorită celor două influențe ale minorităților, a germanilor și a ungurilor, un caracter multicultural unic și cu aceasta și o deschidere către alte orașe europene.
Multiculturalitatea Sighișoarei, adaptată la ideile fundamentale ale Consiliului Europei a dat naștere unei deschiderii inedite, către alte state europene, concretizată prin înfrățiri urbane, care constituie un proiect pilot fundamental de integrare europeană. Primul protocol de înfrățire s-a semnat în 18 noiembrie 1995 cu orașul francez BLOIS. Primul contact s-a făcut de o delegație, în anul 1989, care a vizitat Sighișoara și a observat asemănările dintre cele două orașe: sâmburele istoric, obiectivele turistice, numărul de locuitori și suprafața orașului.
Legătura cu orașul francez a rămas activă în timp și au avut loc schimburi culturale și vizite reciproce ale autorităților oficiale, dar și ale elevilor și profesorilor.
Cele două orașe au dezvoltat proiecte comune, în domeniul economic, antrepenori din Sighișoara au participat la un târg în Blois, în domeniul tineretului . Grupul de tineri din Sighișoara împreună cu tinerii din Blois și alte orașe partenere au organizat în 1998 sărbătoarea Europa, au restaurat zidul unui cartier, au participat în anul 2000 la seminarii cu teme europene în Sighișoara și în anul 2007 în Blois.
•    Cel de-al doilea protocol de înfrățire a fost încheiat cu orașul Citta di Castello, din Italia, în 13 mai 2000.
În anul 1998 a venit o delegație oficială din partea orașului Citta di Castello, a vizitat fabrica de cărămidă, pentru a începe o colaborare în acest domeniu. După această vizită, în urma invitației consiliului local a orașului Sighișoara, a venit în vizită o delegație din Citta di Castello, însoțită de primarul Adolfo Orsini și împreună au hotărât să încheie un parteneriat între cele două orașe. Domeniile de colaborare au fost, atât pe plan economic, ci și pe plan cultural și educațional.
•    În anul 2000 a avut loc prima întâlnire oficială între Sighișoara și orașul Kiskunfelegyhaza din Ungaria.
În 2001 s-a încheiat un protocol de parteneriat între cele două orașe. Acesta a fost pecetluit oficial în 27 octombrie 2001 în Sighișoara și este unul dintre cel mai activ parteneriat cu Sighișoara.
Odată cu parteneriatul cu orașul Kiskunfelegyhaza, Sighișoara a fost inclusă într-o asociație de orașe partenere. Acestei asociații aparțin și Braunfels (Germania), Kjellerup (Danemarca), Die și Badnol-sur Ceze (Franța), Carcaixent (Spania), Eeklo (Belgia), Feltre (Italia), Newbury (Marea  Britanie), Rohrmoos-Untertal (Austria), Corund și Sighișoara (România).
Între cele două orașe au avut loc atât vizite oficiale, cât și schimburi de funcționari, profesori și elevi și participanți la manifestările sportive, reprezentații de dans și teatru și alte manifestări culturale. Fanfara elevilor din Kiskunfelegyhaza este un participant tradițional la Festivalul de fanfară din Sighișoara. Orașul susține și organizarea ceremoniei comemorative a poetului maghiar Petöfi Sandor, care are loc la sfârșitul lunii iulie în Sighișoara și în Albești.
•    Parteneriatul cu Dinkelsbühl a fost semnat în 29 septembrie 2006.
•    Parteneriatul cu orașul polonez Zamosc este cel mai tânăr parteneriat.
Orașul a fost recunoscut în anul 1992 ca patrimoniu UNESCO și în anul 1993 a devenit membru a OVPM (Organizația orașelor incluse în patrimoniul mondial). Orașul acordă o atenție deosebită a colaborării cu secretariatul OVPM a statelor Europei centrale și de est, implică și orașele de pe lista UNESCO: Banska Stiavnica, Biertan, Budapest, Ce¶ky Krumlov, Krakau, Dubrovnik, Istambuł, Kotor, Kalwaria Zebrzydowska, Kutna Hora, Litomy¶l, Lwów, Moskwa, Nessebar, Nowgorod, Ohrid, Petersburg, Prag, Ryga, Salianbolu, Sighișoara, Split, Talin, Telc, Toruń, Trogir, Wilno, Warschau. Ca membru a acestei organizații, orașul a câștigat multă experiență în restaurarea monumentelor istorice.
Zamosc are o activitate bogată în domeniu relațiilor internaționale. Parteneriatul  între Sighișoara și Zamosc a fost inițiat de Ambasadorul Poloniei la București, care a vizitate Sighișoara în iulie 2006. Au avut loc vizite oficiale reciproce, două grupe de tineri au vizitat Sighișoara și au participat la programul Festivalului Sighișoara Medievală. În vara anului 2008, în cadrul Taberei Internaționale de Tineret, alături de 10 elevi din Sighișoara, au participat 10 elevi din orașul Zamosc, având în porgram diferite activități pentru a cunoaște mai bine cele două orașe partenere.
Parteneriatul s-a încheiat oficial în septembrie 2007 în Zamosc. Semnarea protocolului de parteneriat cu Zamosc se bazează pe colaborarea orașelor partenere pentru clădirea toleranței, pentru înțelegerea și clădirea unui viitor, în conștiința proprietăților naționale și regionale a Europei Unite, în domeniul: promovare, cultură, sport și turism, monumente, economie și social.
Împreună cu protocolul de parteneriat s-a semnat o declarație de interese pentru cuprinderea masurilor reciproce pentru încurajarea turismului. Cu această declarație Sighișoara s-a exprimat ca fiind de acord să publice prospecte despre puncte turisitce de atracție ale orașelor în limba partenerului și să se împartă pe piețe accesibile – de ex. birou turistic sau la târgul de turism, informații și materiale, care vor fi neceasrea unui birou de informare despre orașele partenere, pentru redare reciprocă.
În anul 2008, la sfârșitul lunii mai, a avut loc la Sighișoara festivitatea de înfrățire. Cu această sărbătoare este încheiat cadrul oficial și colaborarea începută poate să continue oficial.
•    Tabor
Cu orașul Tabor s-au început colaborările în anul 2002, când a propus ambasadorul României la Praga, ca Sighișora cu Tabor să înceapă  o colaborare pe baza asemănărilor culturale și istorice. Au avut loc vizite oficiale, dar în domeniul cultural s-au desfășurat mai multe activități.
Festivalul Internațional Tabor Meetings, organizat în luna septembrie este un exemplu pentru organizarea Festivalului Sighișoara Medievală. Trupe de teatru, dans și muzcă a orașului Tabor au participat la festivalul din iulie la Sighișloara. Colaborarea este activă în domeniul cultural, urmând a se desfășura în viitor pe alte domenii.
•    Relația cu orașul german Neu Isenburg s-a începută în anul 1970, când a venit în vizită la Sighișoara, „Kümme Chor”din Neu-Isenburg. La invitația orașului Neu-Isenburg, corul de cameră și turpa de dans din Sighișoara a vizitat, în anul 1973, orașul german de lângă Frankfurt. Până în anul 1998 au mai avut loc vizite reciproce a celor două coruri, dar și delegații oficiale.
În anul 1991 au fost reluate contactele. Cooperarea s-a concentrat mai mult pe schimbul de elevi, iar Sighișoara a primit sprijin financiar de la orașul Neu-Isenburg pentru amenjarea unei noi bucătării și mobilă pentru dormitorul casei de copii.
În luna mai a anului 2008, în cadrul Festivalului Europafest, o delegație oficială din Sighișoara și Ansamblul folcloric „Cetatea”, alături de alte orașe înfrățite sau partenere cu Neu Isenburg, au fost invitați de a participa în cadrul programului festivalului   
•    Baden
 Relația cu orașul Baden, a început în anul 1990 odată cu vizita primarului orașului Baden în Sighișoara. Orașul Baden, în decursul anului a sprijinit Sighișoara cu diferite donații. Au donat un minibus pentru asociația Școala din deal, o salvare și un camion. Colaborarea nu a avut ca punct central doar donația, ci s-a oferit și perfecționarea funcționarilor și know how specialzat pentru uzina de apă din Sighișoara, care s-a modernizat cu ajutorul donațiilor orașului Baden.
Au avut loc și vizite oficiale a funcționarilor administrației publice la invitația orașului Sighișoara din diferite motive.
•    Castel Viscardo
Relația cu oraș Castel Viscardo s-a întemeiat, printr-o vizită a  delegației din Castel Viscardo la fabrica de cărămidă din Sighișoara. Delegația italiană a fost atunci încântată de cetatea Sighișoarei și s-a decis colaborarea în domeniul cultural.
•    Ptuj 
Contactele între Sighișoara și Ptuj s-au creat prin Ambasadorul României la Lublijana, în anul 2007. Legătura cu orașul s-a întreținut prin scrisori, a avut loc o vizită oficială din partea Sighișoarei.
În anul 2008, în urma primirii unei scrisori oficiale din partea Ambasadorului României la Lublijana s-a încercat stabilirea unei întâlniri pentru a demara discuțiile pentru o eventuală înfrățire.
Ideea de bază, ca orașe și municipalități din țări diferite din Europa să-și împărtășească experiența acumulată în diferitele domenii de activitate și motto-ul: de a gândi european, dar și de a menține identitatea națională au fost îndeplinite de Sighișoara, municipiul fiind înfrățit cu orașele Blois (Franța), Citta di Castello (Italia) și partener cu orașele: Kiskunfelegyahaza (Ungaria), Dinkelsbühl (Germania) și Zamosc (Polonia). Totodată au fost menținute relații de parteneriat cu orașele Baden și Schaffhausen, din Elveția, Neu-Isenburg, din Germania, Castel Viscardo și Feltre, din Italia, Tabor, din Republica Cehă, dar au fost stabilite și relații noi de colaborare cu orașe ca Ptuj (Slovenia) și Samokov (Bulgaria).
După anul 2001, Sighișoara a primit mai multe oferte de parteneriat de la orașe ca: Benidorm (Spania), Kerpen (Germania), Rhodos (Grecia), Agra (India) și Samokov (Bulgaria), dar care însă nu s-au concretizat.
Orașul Sighișoara a fost premiată, datorită parteneriatelor, cu trei distincții din partea Europarat. Acestea sunt: diploma europeană (1998), steagul european de onoare (1999) și placheta de onoare (2003).


Biroul de presă al municipiului Sighișoara