Săptămâna trecută v-am una din clădirile din Cetatea Sighișoara care au fost inundate în urma vijeliei care a afectat mai multe zone ale țării, astăzi vă prezentăm ce măsuri au fost luate.Ploaia de zilele trecute a dat bătăi de cap celor care nu au fost pregătiți pentru precipitații abundente. Din partea Primăriei Sighișoara am fost informați că au fost
înaintate către prefectura sesizări cu privire la zonele din Sighișoara afectate de viitură, este vorba de Cornești, Morii și Mărășești. În Cetatea Sighișoara, pivnița clădirii de pe strada Cositorarilor, nr.10, spațiu dat în chirie, a fost inundat din cauza scurgerii apei de ploaie pe lângă zidul clădirii, probabil acest lucru a fost favorizat de faptul că lucrarea de izolare nu apucase să fie incheiata iar vremea rea ne-a prins din nou pe picior greșit. A doua zi, dupa sesizare, au venit evaluatorii șantierului ne-a confirmat chiriașa spațiului afectat din clădirea monument istoric. Momentan, zidurile clădirii au fost izolate cu o folie specială pentru a preîntâmpina astfel de incidente, folia a fost cumpărată din banii proprietarului clădirii după cum ne-a confirmat acesta.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter