Sighisoara




Facilități pentru cei care angajează elevi și studenți pe perioada vacanțelor

18 iunie 2009

       Conform legii nr. 72 din 2007, privind stimularea încadrării în munca a elevilor și studenților, angajatorul care încadrează în muncă elevi și studenți pe perioada vacanțelor urmează să beneficieze de un stimulent financiar lunar. Acesta este egal cu 50 la sută din salariul minim brut pe țară. Stimulentul va fi acordat angajatorilor în baza unui contract individual de muncă pe durata determinată, cu normă întreagă sau cu timp parțial, sau pe baza unui contract de de muncă temporară, numai dacă durata pe care este încheiat este egală sau mai mică cu durata vacanței. Pentru a beneficia de aceste stimulente financiare, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu Agenția pentru ocuparea forței de muncă, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor sau a studenților, aflați în perioada vacanței.

Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter