Cercetășia a fost fondată de către tinerii care au răspuns ideilor și idealurilor formulate în lucrarea “Scouting for Boys”, scrisă de Baden Powell în 1908. Ideea initială nu a fost aceea de a crea o organizație pentru tineret, ci mai degrabă de a promova niște idei pentru educarea caracterului așa-zis “de cercetaș” – pe care apoi, organizații deja existente (ca Boys Brigade, spre exemplu), să le preia și să le adapteze programului propriu. Oarecum neașteptat însă, imediat dupa aceasta, pe întreg cuprinsul Marii Britanii, grupuri de tineri au început să se organizeze singuri în patrule, pe baza materialului conceput de Baden Powel. Astfel, încă de la începuturile sale, o dată cu organizarea primei patrule, Cercetășia a fost organizată și condusă de către tineri. Gheorghe Munteanu-Murgoci, un om de știință român, aflat în vizită în Anglia, ia contact cu cercetășia de aici. Întorcându-se la București, el va deveni principalul inițiator și conducător al primelor grupuri de cercetași români.In 1912 apăreau primele grupuri de cercetași români (Blaj, Brașov, București) pentru ca în 1914, datorită activității lor creative, să ia ființă Asociația Cercetașii României, recunoscută oficial. În timpul Primului Război Mondial, cercetașii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenți acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafiști… În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetașilor. În 1922 Asociația Cercetașii României devine membru fondator al Organizației Mondiale a Mișcării Cercetășești. În 1937, anul desființării sale,
Organizația se afla peste tot unde era nevoie de ajutorul ei. În urma ordinului de abolire dat de Carol al II-lea, Asociația își suspendă orice activitate. Renăscută în 1990, Organizația Națională „Cercetașii României“, cea mai mare mișcare neguvernamentală de tineret din România, se face repede cunoscută atât în țară cât și în străinătate. În 1993, Organizația Națională „Cercetașii României“ este singura mișcare cercetășească din România reprimită în Organizația Mondială a Mișcării Scout care numără în prezent peste 28.000.000 membri activi în 216 țări și teritorii. În România, peste 2.500 de membri își desfășoară activitatea în 63 de filiale. Centrul local Sighișoara al Cercetașilor Romaniei a luat naștere în anul 1997 la inițiativa domnului profesor Roșca Eugen cu participarea la Campul de la Lacul Roșu, unde au participat cercetași exploratori din cinci județe ale țării. Sighișoara a fost reprezentata de 12 elevi și 3 cadre didactice care în urma campului au ales să devină cercetași.
În urma participării la campurile de formare organizate de Organizația Națională Cercetașii Romaniei, prof. E. Roșca a descoperit că doar cercetășia este soluția de a atrage tinerii către natură, că doar ca și cercetaș ai ocazia să faci lumea mai bună, să încerci și să înveți lucruri noi, de la activități de aventură la ecologie, de la proiecte comunitare și sociale la multe călătorii în lumea întreagă, la interacțiunea cu diferite culturi. Activitatea centrului local este intensă pe lângă organizarea și participarea la campuri naționale și internaționale cercetașii sighișoreni sunt implicați pe tot parcursul anului în diverse activități specifice cercetășiei, plantarea de puieți, igienizarea văii Șaesului și a râului Târnava Mare, drumeții, învățarea deprinderilor pentru buna desfășurare a campurilor, cum să respecți natura și cum să îi faci și pe alți să o respecte. După participarea la primul camp din anul 1997 am organizat un camp în anul 1998 în masivul Retezat unde au participat 22 de cercetași temerari și exploratori, acest camp a fost o pregătire pentru primul camp internațional la care urma să participăm în Grecia în luna august a aceluiaș an. Cercetașii sighișoreni au reprezentat cu cinste orașul nostru la campul din Grecia unde pe parcursul a 10 zile am avut deosebita plăcere de a face cunoștință cu cercetași din întreaga Europă, de a vedea ce înseamnă să fi cu adevarat cercetaș, de a te bucura ca poți să fi mandru că ești român și că poți face pe alți să te asculte când povestești despre țara ta, despre orașul tău.Anul 1999 a fost anul în care am organizat un Camp în Ciucaș la care au participat 17 cercetași și doi lideri, unde am putut observa flora și fauna, am “descoperit “ floarea de colț și sângele voinicului, am văzut capre negre am cules fragi, în fiecare zi din cele 10 am descoperit și admirat natura. In vara anului 1999 am participat la un camp național la Vaideeni, cu ocazia eclipsei de soare unde cercetașii sighișoreni în număr de 14 s-au alăturat celor 600 de cercetași din întraga țară.In anul 2000 am organizat un Camp în Ceahlău vizitând cascada Duruitoarea și Vf. Toaca cu un grup format din 15 cercetași. In anii 2001, 2002 am organizat campuri in Parâng, Valea Lotrului și pe Valea Latoriței cu echipe de temerari și exploratori, cu un numar de peste 20 de cercetași.În urma unui parteneriat încheiat de către centrul nostru local cu cercetași germani în vara anului 2003 am organizat un camp internațional cu durata de 3 săptămâni și cu un efectiv de 27 de cercetași sighișoreni și 15 cercetași germani, o adevarată provocare iar dovada ca totul a decurs conform programului elaborat pe parcursul unui an întreg a fost invitația cercetașilor germani pentru vara anului 2004. Campul internațional organizat de catre cercetașii sighișoreni a inclus două programe și anume pentru o săptămână au vizitat Sighișoara și împrejurimile, iar pentru două săptămâni le-am organizat un camp în Parâng, masiv pe care l-am “cercetat “cu un an înainte.Conform invitației primite de la cercetașii germani în vara anului 2004 am participat la campul din Germania. Având un autocar la dispoziția noastră am reușit să vedem Viena, Salsburg, peștera Eisenrisen Welt, iar două săptămâni am făcut parte din campul international din Germania.În perioada 17-23 iulie 2005 în urma discuților avute cu cercetașii exloratori am stabilit organizarea unui camp în Delta Dunării unde au participat 17 cercetași. Fauna și flora deltei i-a impresionat în mod deosebit.În anul 2006 respectiv În perioada 21-31 iulie un număr de 10 cercetași au reprezentat România la campul internațional din Serbia, cercetașii sighișoreni fiind singuri participanți din țară. Ei au făcut parte din cei 1300 de participanți din 13 state și au impresionat cu portul românesc și cu mâncarea pe care le-am servit-o la seara României, mămăliguță cu brânză și găluște umplute …gătite de către …”Cercetașii României - Sighișoara!!!!”În anul 2007 am organizat un camp în rezervatia Piatra Craiului cu un număr de 15 exploratori și 4 temerari. În vara anului 2008 am repetat experiența Delta Dunării cu un număr de 14 cercetași .În vara anului 2009, în perioada 2-11 august am fost aleși de către Organizatia Națională Cercetașii României să organizăm un camp internațional la Sighișoara pentru un număr de 15 cercetași francezi și 3 lideri. Camp la care vor participa toți cercetașii sighișoreni și care iși propune să schimbe imaginea României în lume,… măcar a celor 15. Programul campului este desfășurarea de activitătți de descoperire și cunoaștere a orașului Sighișoara și a imprejurimilor.În toate activitățile desfășurate de către centrul local Sighișoara al Cercetașilor României am avut atât sprijinul parintilor cat si al comunitatii locale reprezentate prin Primaria Sighisoara, fundatii si organizatii neguvernamentale.
Ce înseamnă a fi cercertaș ?
A fi cercetaș nu e exagerat de greu. Nu e exagerat de solicitant. Și în mod cert nu e plicticos. E o chestiune de voință. Un resort interior, care să te facă să simți că ai un cuvânt de spus, că trebuie să acționezi și să sfârșești prin a afla că împreună suntem puternici. Putem aduce schimbarea. A avea încredere în tine și în alții. A te educa pentru a fi util tuturor. A învăța pentru a putea ajuta. A face tot ce-ți stă în putere. A nu te descuraja, a nu te da bătut. A crede. Cercetașul este „loial, de încredere, săritor, prietenos, politicos, bun, ascultător, econom, vesel, curajos, pur, credincios”. Nu e un portret al tânărului ideal, e unul realizabil. Un cercetaș nu e un om perfect, e doar un om care... se străduiește, alături de alții, să lase lumea „puțin mai bună decât a găsit-o”. Un om care speră! Să sperăm cu toții și... să fim cercetași !
Gabriela Verdeș
Am considerat importantă difuzarea acestui material pentru că perioada vacanței, și nu numai, oferă tinerilor sighișoreni disponibilitatea de a participa la activitatăți educativ – recreative cu adevarat valoroase, capabile să contribuie la formarea lor pentru societate și propriul viitor. Să adăugam ca între 3 și 12 august curent, cercetașii sighișoreni au un camp comun cu prieteni din Franța, acțiune sprijinită de municipalitate. Să le dorim succes și un numar cât mai mare de aderenți!
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter