Cea de-a noua ediție a festivalului Proetnica- zilele Comunităților Etnice din România se va desfășura anul acesta în perioada 14-22 august în organizarea Asociației Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret. Potrivit organizatorilor festivalul reprezintă un prilej de întâlnire a tuturor minoriăților din România, pentru prima data anul acesta urmând a fi invitați să participe la eveniment și emigranții din România. Pe lângă sighișoreni, turiști și spectacori sunt considerați beneficiari direcți ai acestui eveniment cei 850 reprezentanți ai comunităților entice din România și 100 de imigranți. Mai sunt puține zile până la debutul ProEtnica Sighișoara 2009 - Festival Intercultural, iar pregătirile pentru organizarea acestei manifestări sunt în toi. Zilele acestea a ieșit de la tipar afișul și fly-erul festivalului care deja au început să fie distribuite de voluntari pentru a populariza evenimentul ce va avea loc în perioada 14-22 august. În 6 august la Ministerul Culturii Cultelor și Patrimoniului Național va fi susținută o conferință de presă în cadrul căruia vor fi oferite informații despre eveniment.
Sursa: Jurnalul Sighisoara Reporter